Summitul celor Trei Mări

Reuniunea la nivel înalt organizată la București pe tema „Inițiativei celor Trei Mări“ (Baltică, Adriatică și Marea Neagră) a relansat România în cadrul aces­tui demers polono-croat. A fost un exercițiu de ima­gine reușit care a generat mai multe semnale politice importante.

Cel mai important este cel legat de opțiunea tran­satlantică a țărilor din această regiune. Ten­dințele de autonomie strategică promovate de nucleul dur al Uniunii Europene (în primul rând de Franța și Germania) nu vor fi susținute de țările din spațiul balto-adriatico-pontic dacă acest lucru în­seamnă distan­țare față de Statele Unite ale Americii. Și Washingto­nul începe să reevalueze impor­tanța acestui spațiu în strategia sa de prezență globală, deși prioritatea numărul unu a diplomației americane este reprezentată de regiunea Asia-Pacific. Prin mesajele date la București de reprezen­tanții guvernului american s-a înțeles că ar fi fost o mare eroare strategică distanțarea de această regiune. Dimpotrivă, opțiunea proamericană a statelor Inițiativei celor Trei Mări trebuie încurajată pe fondul Brexitului, care privează Washingtonul de cel mai important susținător al intereselor americane în UE – Marea Britanie.

Totuși, invitarea Germaniei ca partener al Iniția­tivei arată că Bucureștiul, Varșovia și Zagrebul înțeleg nevoia de echilibru între nucleul dur al UE și SUA. Acestea nu pot rivaliza cu angajamentul eco­nomic al Germaniei, de departe cel mai mare investitor și cel mai mare partener comercial al regiunii cuprinse între mările Baltică, Adriatică și Neagră. Însă Germania are o abordare nuanțată față de Rusia, iar orientarea Inițiativei celor Trei Mări în sensul Cordonului Sanitar din perioada interbelică ar duce la îndepărtarea susținerii Berlinului și, implicit, a Bruxelles-ului.

Lângă noi. Un alt semnal dat a fost că statele din acest spa­țiu au înțeles că trebuie să își cons­tru­iască prospe­ritatea nu numai prin conectarea cu Vestul, ci și ținând cont de vecinătatea lor apro­piată. Este nevoie de redes­co­perirea piețelor apropiate și de proiecte complementare. În momentul de față există o com­pe­tiție între unele state ale regiunii pentru pozițiile de hub energetic, de plat­formă lo­gistică, de nod de comunicații. În contextul declinului demografic, dar și al dimensiunii relativ reduse a piețelor în ochii marilor investitori la nivel global, este nevoie ca statele regiunii să promoveze o strategie de hub, nod și platformă la nivelul întregii regiuni. Aici ar trebui poate să se meargă pe proiecte și mai ambițioase cum ar fi crearea unor companii regionale, pe model Airbus și inițierea unor proiecte media precum Arte, canalul de televiziune franco-german.

Interconectarea economică trebuie să meargă în paralel cu interconectarea elitelor, politice, econo­mice și intelectuale. Organizarea cât mai multor manifestări, crearea cât mai multor instrumente pentru socializarea elitelor din Țările Baltice cu cele din Balcanii de Vest și Europa Centrală și Da­nu­biană, precum și promovarea unor oferte turistice regionale sunt obligatorii.

Importanța reuniunii de la București ar putea fi cu atât mai mare cu cât a fost deja amorsată reflec­ția asupra noii arhitecturi europene în perioada post-Brexit cu riscul instituționalizării unor viteze diferite în Uniunea Europeană. Desigur, apropierea Președinției românești a Consiliului Uniunii Europene face ca summitul de la București să fi repre­zentat o ocazie foarte bună pentru armonizarea pozițiilor pe agenda europeană între unele state membre, identificarea unor aliați pentru susținerea agendei românești, mai ales că celelalte două state ale Trioului, Croația și Austria, se regăsesc printre participanți. Ne aflăm, prin urmare, în fața unei etape care rămâne să fie valorificată plecând de la premisa că principala resursă este capacitatea de conectare.

Să ne conectăm. Un tânăr gânditor american de origine indiană, Parag Khanna, a publicat acum doi ani o carte intitulată „Connectography. Mapping the Future of Global Civilization“ în care spune, pe bună dreptate, că intrăm într-o epocă în care interconectarea va fi o sursă de putere mai mare decât capacitatea militară. „Conectarea eficientă va fi una dintre cele mai puternice arme ale secolului XXI. Conectivitatea, nu geografia, este destinul nostru“. Exemplele de succes nu lipsesc și mă gândesc la micul Singapore, sărac în resurse naturale și cu resurse umane limitate (numeric vorbind) și care, prin politica sa de platformă logistică, hub energetic, centru de servicii financiare și centru universitar interna­țional, poate fi considerat o putere cu amprentă globală.

Creșterea capacității noastre de conectare poate fi și marele obiectiv în sens național al României. Dacă Cernăuțiul și Chișinăul vor fi tot mai conectate cu teritoriul României, atunci ființa noastră va continua să se dezvolte pe întreg spațiul istoric românesc fără modificări de frontiere.

Ștefan Popescu este Doctor în istoria relațiilor internaționale contemporane la Universitatea Paris 1 - Sorbona și fost secretar de stat în MAE.
← Close