Ştiri

Summit istoric la Geneva: Putin şi Biden au convenit ca ambasadorii celor două ţări să revină la post

Preşedintele american şi cel rus, Joe Biden şi Vladimir Putin, au convenit în cadrul primului lor summit desfăşurat miercuri la Geneva ca ambasadorii celor două ţări să revină la post, după ce au fost retraşi mai devreme în acest an, relatează agenţiile internaţionale de presă.

Preşedintele rus a declarat jurnaliştilor în conferinţa sa de presă separată de după summit că întâlnirea a fost una constructivă, s-a desfăşurat fără ostilitate şi a demonstrat dorinţa celor doi lideri de a se înţelege.

Potrivit Agerpres, Putin a mai afirmat că Rusia şi SUA au o responsabilitate comună faţă de stabilitatea nucleară şi vor purta discuţii asupra unor posibile modificări ale Noului Tratat Start, recent înnoit.

Cei doi şefi de stat au organizat conferinţe de presă separate după discuţiile de la vila La Grange din Geneva, care au durat aproape patru ore, mult mai puţin decât au spus consilierii lui Biden că se aşteaptă să dureze.

Acesta din urmă le-a semnalat jurnaliştilor că totul este „ok” – „thumbs-up” – la plecarea de la întâlnire, înainte de a intra în limuzina prezidenţială.

Putin: Navalnîi a meritat pedeapsa cu închisoarea

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, în urma unui summit cu omologul său american Joe Biden, că opozantul politic rus Aleksei Navalnîi a primit ceea ce a meritat atunci când a fost condamnat la închisoare, relatează The Associated Press.

Aleksei Navalnîi, cel mai aprig critic al lui Putin, a fost arestat în ianuarie, la întoarcerea din Germania, unde a fost tratat după ce a fost otrăvit cu un agent neurotoxic de tip noviciok, o otrăvire de care acuză Kremlinul şi FSB, o acuzaţie pe care Moscova o respinge.

El a fost condamnat în februarie la doi ani şi jumătate de închisoare într-un dosar de fraudă din 2014 pe care-l denunţă drept politic.

Elena Marinescu

Recent Posts

Vești bune pentru pensionari! Când vor fi livrate pensiile?

Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut ministrului Muncii, Simona Bucura-Oprescu, ca toate pensiile românilor să fie…

3 ore ago

ANPC a luat la puricat platformele chinezești de comerț online Shein și Temu

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a…

4 ore ago

Ucraina caută recruți pe rețelele de socializare. Bărbații ucraineni, reticenți

Ucraina încearcă să-şi refacă forţele armate, slăbite după mai bine de doi ani de război…

4 ore ago

Casele memoriale din România vor putea fi reabilitate cu bani de la stat

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, anunţă lansarea apelului "Case memoriale", dedicat restaurării, conservării şi punerii în…

4 ore ago

Ajutor de la stat de până la 150.000 euro pentru instalarea panourilor fotovoltaice şi staţii pentru vehicule electrice, pentru HoReCa şi IMM-uri

Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, programul Electric UP 2, în baza căruia întreprinderile…

5 ore ago

O nouă directivă europeană: Producătorii vor avea obligaţia să repare produsele la un preţ rezonabil, după perioada de garanţie legală

Parlamentul European a adoptat, marţi, directiva privind aşa-numitul „drept la reparare” pentru consumatori, cu 584…

7 ore ago

Acest website folosește cookies