Ştiri

SUA înregistrează un nou ”record” în privința cazurilor de COVID-19

Statele Unite au înregistrat un nou ”record” de cazuri de COVID-19 în 24 de ore şi au depăşit prima oară pragul de 90.000 de contaminări, potrivit unui bilanţ al Universităţii Johns Hopkins, relatează AFP.

America, unde epidemia se intensifică puternic, a înregistrat 91.290 de cazuri noi de miercuri şi până joi, potrivit unor date preluate joi, la ora locală 20.30 (vineri, 2.30, ora României) de AFP de la universitate, actualizate în continuu.

De asemenea, 1.021 de persoane au murit, în aceeaşi perioadă de timp, din cauza COVID-19 în Statele Unite – cea mai afectată ţară din lume de pandemie ca număr de morţi.

Bilanţul total al morţilor din cauza COVID-19 a crescut la 228.625 de la începutul epidemiei, iar cel al cazurilor la 8,94 milioane.

Statele Unite au înregistrat sâmbătă un ”record” de 88.973 de cazuri de COVID într-o singură zi.

În prezent, în cea mai dificilă situaţie se înregistrează în nordul Statelor Unite şi Midwestul.

Cu cinci zile înainte de alegerile prezodenţiale, candidatul democrat Joe Biden a făcut din gestionarea crizei sanitare principalul unghi de atac împotriva preşedintelui republican în exerciţiu, Donald Trump.

Celula de criză în lupta împotriva epidemiei de la Casa Albă a îndemnat la măsuri stricte împotriva bolii, relatează Reuters.

”Urmăm o traiectorie dificilă. Ne îndreptăm într-o direcţie greşită”, a subliniat doctorul Anthony Fauci din cadrul celulei de criză.

Faucia precizat că numărul cazurilor creşte în 47 de state americane, inclusiv în state-cheie în alegerile de marţi.

NewMoney

Recent Posts

Producătorul de articole de lux Chanel intră pe piaţa chineză

Renumita companie Chanel intenţionează să deschidă mai multe magazine în China, chiar dacă cumpărătorii chinezi…

4 ore ago

Ucraina le cere partenerilor occidentali să intercepteze rachete ruseşti de pe teritoriul NATO

Ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, a lansat marţi un apel către partenerii occidentali să…

6 ore ago

Poluare masivă în Marea Neagră. Substanțe nocive în apa mării, de 60 de ori peste normă

Chiar înaintea începerii sezonului estival, specialiștii sunt în alertă şi prelevează probe de apă din…

7 ore ago

România a avut cel mai semnificativ avans din UE al lucrărilor de construcţii

Lucrările de construcţii au scăzut cu 0,1% în Uniunea Europeană şi au crescut cu 0,1%…

8 ore ago

93.000 de companii au beneficiat de finanţare prin programul IMM Invest

93.000 de companii au beneficiat, până în prezent, de finanţare prin intermediul programului IMM Invest,…

9 ore ago

Proprietăţi de 7 miliarde de euro vor fi oferite la vânzare la Târgul Naţional Imobiliar

Proprietăţi imobiliare în valoare totală de şapte miliarde de euro vor fi scoase la vânzare…

10 ore ago

Acest website folosește cookies