Ştiri

Studiu Wines of Romania: Ce soiuri de vinuri au cea mai mare căutare în mediul online

O analiză recentă realizată de Wines of Romania, platformă dedicată în exclusivitate promovării vinului românesc, arată că românii sunt din ce în ce mai interesați de soiurile autohtone de vin, inclusiv în mediul online.

Astfel, cele mai căutate soiuri în mediul virtual sunt Busuioaca de Bohotin și Fetească Neagră, în timp ce la polul opus al clasamentului se situează soiuri mai puțin cunoscute, precum Mustoasa de Măderat și Zghihara de Huși.

Mai mult de jumătate dintre căutările online din ultimul an, din categoria de soiuri românești, sunt reprezentate de trei soiuri principale: Busuioaca de Bohotin (22%), Fetească Neagră (18%) și Fetească Regală (14%). Cele mai căutate soiuri de vin online coincid, de altfel, și cu preferințele producătorilor români în ceea ce privește suprafețele cultivate. Astfel, potrivit datelor ONVPV și analizate de Wines of Romania, în 2023 Busuioaca de Bohotin a înregistrat cea mai mare creștere a suprafeței de cultivare, de aprox. 16%, ajungând la peste 900 de hectare. Și Feteasca Neagră a crescut ușor în suprafețele cultivate, în timp ce Feteasca Regală și-a consolidat statutul de cel mai cultivat soi românesc.

„Atât Busuioacă de Bohotin, cât și Feteasca Neagră sunt soiuri de vin care cuceresc cu ușurință consumatorii. Creșterea popularității se datorează atât promovării intense, investițiilor făcute de către producători în ultimii ani, cât și faptului că vinurile din aceste soiuri sunt mai ușor disponibile, existând o varietate mai mare de sortimente, de la sec la demidulce. De exemplu, anterior, Busuioaca era regăsită mai degrabă în versiune dulce sau demidulce, dar astăzi avem și vinuri seci de o calitate foarte bună.  Accesibilitatea sporită, creșterea calității și promovarea prin educare sunt elementele cheie ale acestui succes. Un consumator informat înseamnă și un client educat”, a declarat Marinela Ardelean, fondatoare Wines of Romania.

Topul căutărilor online este completat de Tămâioasă românească și Grasă de Cotnari, în timp ce soiuri mai puțin cunoscute precum Cadarca, Zghihara de Huși și Mustoasa de Măderat înregistrează cele mai puține căutări pe Internet.

Aceeași analiză arată și faptul că cele mai multe căutări legate de soiurile românești sunt din București, respectiv peste 30%. Următoarele județe din care provin cele mai multe căutări online pentru vinurile locale sunt Cluj, Timiș, Prahova și Iași.

Potrivit datelor analizate, sărbătorile și mini vacanțele sunt momentele care generează cele mai mari creșteri în căutările online, intervalul dintre Crăciun și Anul Nou fiind perioada din an în care sunt căutate cele mai multe vinuri. Clasamentul este completat de Paște, mini vacanța de 1 decembrie, mini vacanța de Sf. Maria, dar și de Ziua Îndrăgostiților, sărbătorită anual pe 14 februarie.

NewMoney

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

2 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

2 zile ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

2 zile ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

2 zile ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

2 zile ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

2 zile ago

Acest website folosește cookies