Studiu KeysFin: Din cauza lipsei de specialiști, companiile încep să își creeze propriii angajați profesioniști

Cristina Dobreanu 01/05/2018 | 10:16 Ştiri
Studiu KeysFin: Din cauza lipsei de specialiști, companiile încep să își creeze propriii angajați profesioniști

După ce s-au războit pe salarii, pachete de beneficii și alte facilități, multe dintre firme și-au schimbat strategiile de resurse umane, investind in formarea profesioniștilor. Potrivit unui sondaj recent, peste 70% dintre oamenii de afaceri chestionați au identificat drept principală tendință pe piața forței de muncă – politica de internship, arată un studiu al KeysFin.

,,Bătălia pe salarii a ajuns la un nivel la care multe dintre firme nu mai pot concura. Un manager de vânzări a ajuns să coste 3-4000 de euro plus bonusuri, nivel pe care multe dintre companii, cu excepția multinaționalelor, nu îl pot garanta. Astfel că mulți investitori au trecut la recrutarea de tineri încă de pe băncile facultății și oferirea de programe de training, în cele mai multe cazuri plătite. Iar firmele care au nevoie de muncitori calificați, nu pentru funcții de conducere, au ales să-și dezvolte propriile școli de meserii, calificarea la locul de muncă devenind o componentă esențială în business-ul actual”, spun analiștii de la KeysFin.

Un alt trend, identificat de experți pe baza discuțiilor cu firmele de HR, indică un accent tot mai puternic către angajații flexibili, cu spirit antreprenorial.

CITEȘTE ȘI: Absențe motivate: Cum afectează înjumătățirea numărului de absolvenți de facultate o piață a muncii deja tensionată

,,Ideea de parteneriat pe proiect a ajuns să reprezinte o practică tot mai semnificativă în piața muncii. Firmele preferă să își externalizeze proiecte către specialiști independenți, pe PFA sau microîntreprinderi, beneficiile fiind multiple – de la reducerea costurilor cu forța de muncă, la cele logistice  (birou, transport, etc.). Dincolo de costurile mai reduse, firmele au astfel garanția că proiectele se realizează la timp, acest lucru fiind condiționat de plata facturii. Este un trend avantajos și pentru specialiști, de exemplu dezvoltatorii software, care pot accesa astfel mai multe proiecte simultan”, au mai spus analiștii de la KeysFin.

Dincolo de realitatea lui 2018, viitorul pe piața muncii se anunță destul de sumbru. Scăderea nalității, ieșirea la pensie în următorii ani a unei întregi generații de angajați și mai ales exodul forței de muncă către Occident va face ca România să se confrunte în următorii ani cu o criză tot mai adâncă de forță de muncă.

,,Sistemul de educație, așa cum este el croit în prezent, este complet inutil în fața provocărilor din piața muncii. Încă se scot pe bandă rulantă generații de șomeri cu diplomă, de absolvenți de liceu și universitate care nu sunt conectați la realitățile economice”, afirmă experții.

CITEȘTE ȘI: Colegul meu congolez: Fotbaliștii africani, bonele filipineze și sudorii turci, printre cei mai „importați” angajați străini

Potrivit acestora, statul român trebuie să investească semnificativ în reorientarea sistemului educațional către necesitățile economiei.

“Avem nevoie de școli de meseriași, în toate domeniile, de la auto la agricultură, de la prelucrarea materialelor la meșteșugărie. Este necesară, de asemenea, dezvoltarea unui program real de sprijin fiscal și financiar pentru firmele care angajează forță de muncă tânără, abia ieșită de pe băncile școlilor. Fără astfel de măsuri, criza se va accentua, iar alternativa va fi să aducem muncitori din țările sărace, din Africa și Asia, cu consecințe sociale inerente, vezi cazul Germaniei”, au mai declarat experții de la KeysFin.

Iar dacă recrutarea a devenit o adevărată provocare, interesul în creștere al angajatorilor a făcut ca piața de HR să crească semnificativ în ultimii ani, de la 2,06 miliarde de lei în 2012 la 3,6 miliarde de lei în 2017.

Numărul firmelor de recrutare (CAEN 7810, 7820, 7830) a avansat susținut, cu aproape 20%, de la 2685 în 2012 la 3192 de companii în 2016, iar profitul net al acestora aproape s- a dublat în acest interval, la 222,8 milioane de lei. În 2017, potrivit datelor preliminarii, profitabilitatea firmelor a atins nivelul de 255 milioane de lei.

Creșterea interesului pentru acest segment economic a dus totodată și la cresterea cu peste 40% a numărului de angajați din companiile de recrutare, între 2012-2017, la 61.800 angajați.

,,Recrutarea de personal s-a profesionalizat în ultimii ani, iar piața a devenit tot mai matură. Vremurile în care firmele își căutau angajații prin anunțuri în ziare sau pe internet au trecut. Firmele și-au externalizat această importantă misiune către specialiștii în domeniu, cei care văd dincolo de CV-uri și care radiografiază piața în căutarea mixului optim de experiență, profesionalism și inițiativă”, afirmă experții de la KeysFin.

Analiza KeysFin arată că principalii jucători din piața românească de HR sunt, potrivit datelor financiare, Adecco, cu afaceri de 285 milioane de lei în 2016, Lugera&Makler (239 milioane de lei), Manpower (105 milioane lei), Barnett McCall Recruitment (100 milioane de lei) și IHM Total Consult (87,5 milioane de lei)

Analiza arată, totodată, că cele mai multe companii de HR sunt concentrate în jurul polilor de creștere economică, precum București-Ilfov (1073 firme), zona Cluj-Sibiu (415), zona de Nord-Est (399), Constanța-Dobrogea (390) și Timișoara-Banat (340).

„Reprezentarea regională a business-ului în HR urmează, inerent, dezvoltarea economică a României. Investițiile s-au concentrat, în ultimii ani, în Capitală, Cluj, Sibiu, Constanța și Timișoara, astfel că și necesarul de forță de muncă a urmat această tendință. Radiografia acestui sector vine să susțină semnalul de alarmă privind evoluția discrepantă a economiei la nivel regional, altfel spus faptul că România crește cu mai multe viteze, iar acest lucru poate duce la consecințe extrem de grave din punct de vedere social”, au declarat experții Keysfin.

Nu întâmplător este faptul că zonele unde întâlnim cele mai puține firme de HR sunt cele de unde a plecat și cea mai mult populație, în special în Occident – Moldova, Oltenia și Muntenia.

Cristina Dobreanu a debutat în presa scrisă acum 12 ani, la România liberă. Apoi a scris la revistele de business și after business Income Magazine și Forbes România, și la portalul de business Profit.ro. A participat, în 2010, la proiectul “Study and information Programme for Young Journalists from South East Europe”, (Berlin, Germania), realizat de Konrad Adenauer Stiftung. Este specializată pe politică externă și macroeconomie, dar acoperă din punct de vedere editorial subiecte legate de lumea antreprenorială.