STUDIU: Jumătate dintre români nu se duc la dentist, iar o treime nu își duc nici copiii

NewMoney 30/01/2020 | 14:58 Ştiri
STUDIU: Jumătate dintre români nu se duc la dentist, iar o treime nu își duc nici copiii

Aproximativ 50% dintre români nu au ajuns deloc la un medic stomatolog anul trecut, iar mai mult de 20% declară că nici nu vor merge, arată un studiu de piață comandat de Clinicile Dentare Dr. Leahu și realizat de Kantar în ianuarie 2020.

Mai mult, 30% dintre familiile care au copiii în întreținere nu i-au dus niciodată la un control stomatologic și nici nu-și propun să facă acest lucru. Motivele țin de lipsa de educație și informare privind sănătatea dentară, în special în ceea ce privește prevenția afecțiunilor stomatologice.

 “Majoritatea celor intervievați spun că nu merg la dentist din lipsă de timp, bani sau că nu consideră că au probleme, însă nu toate afecțiunile stomatologice prezintă și simptome. În plus, prevenția stă la baza diminuării incidenței afecțiunilor grave, în contextul în care 90% dintre pacienții pe care îi vedem la controale de rutină prezintă deja carii și dinți lipsă, iar mulți vin direct cu afecțiuni foarte grave, care presupun eforturi considerabile de tratament și din partea lor, dar și a echipelor noastre medicale”, consideră Dr. Ionuț Leahu, CEO și fondator al Clinicilor Dr. Leahu.

În susținerea acestei afirmații stau și datele studiului, conform căruia numărul celor care solicită servicii complexe, de implantologie și radiologie, a crescut cu 4, respectiv 6 puncte procentuale față de anul trecut. Cifrele mai arată că jumătate dintre cei care merg, totuși, regulat la stomatolog se programează pentru tratamentul cariilor dentare (50,2%), îndepărtarea depunerilor de tartru (44,3%) și albirea dinților (38,9%) și au crescut bugetul pentru vizita la cabinetele dentare cu aproximativ cu 100 de lei față de 2019 (de la 1695 de lei la 1801 lei).

Cât despre nevoile românilor privind sănătatea dentară, majoritatea declară că vor servicii (88,1%) și medicamente (90,1&) decontate de stat și acces gratuit la servicii publice (91,9%) și la medicul de familie (88,3%).

Dr. Ionuț Leahu: ‘’Printre soluțiile facilitării accesului românilor la serviciile medicale stomatologice se numără creșterea bugetului de decontare pentru copii, pentru care depunem toate eforturile să majorăm limita de 1600 de lei/medic pe lună – ceea ce e insuficient raportat la numărul celor pe care părinții îi aduc la dentist, fără să luăm în considerare cei 30% care n-au fost niciodată într-un cabinet dentar. În plus, continuăm să investim și mai mult în programele noastre de educație a pacienților, dar și de dezvoltare profesională a medicilor, iar una dintre măsuri e demararea programului de rezidențiat privat.

Clinicile Dentare Dr. Leahu, unul dintre liderii pieței de stomatologie din România, plănuiește extinderea rețelei cu cel puțin încă trei unități stomatologice inaugurate în Iași, Brașov și Cluj, dar și cu o clinică complexă în afara țării.

În acest moment, rețeaua numără șapte clinici în București și câte una în Pitești, Timișoara, Turda, Constanța și Oradea. La sfârșitul anului trecut, medicul Ionuț Leahu a inaugurat concomitent trei clinici, în urma unei investiții totale de 3,7 milioane de euro și a ajuns astfel la un total de 86 de scaune distribuite în centrele din țară.