STUDIU. Doza a treia de vaccin, protecţie de 70-75% împotriva formei uşoare de COVID provocată de varianta Omicron

Elena Marinescu 10/12/2021 | 20:55 Ştiri
STUDIU. Doza a treia de vaccin, protecţie de 70-75% împotriva formei uşoare de COVID provocată de varianta Omicron

A treia doză de vaccin împotriva noului coronavirus (doza booster) oferă o protecţie de 70-75% împotriva formei uşoare de COVID provocate de varianta Omicron, a anunţat vineri Agenţia de securitate sanitară din Marea Britanie.

În analiza efectuată pe 581 de persoane infectate cu varianta Omicron, schema iniţială de două doze de vaccin Pfizer sau AstraZeneca a relevat niveluri mult mai reduse ale protecţiei împotriva infecţiei simptomatice, în comparaţie cu protecţia oferită împotriva variantei Delta.

Dar după administrarea dozei booster eficacitatea împotriva infecţiei simptomatice a ajuns la 70-75%, indiferent de serul folosit pentru schema iniţială de vaccinare, au remarcat experţii britanici, scrie Agerpres, preluând Reuters. Marea Britanie a înregistrat vineri 58.194 de noi cazuri de COVID-19, un record după 9 ianuarie. Numărul total al cazurilor de infectare cu varianta Omicron confirmate în această ţară a ajuns la 1.265, faţă de 817 cu o zi în urmă.

Companiile Pfizer şi BioNTech au anunţat miercuri, în urma unor studii realizate în laborator, că vaccinul lor „este în continuare eficace împotriva COVID-19, de asemenea împotriva variantei Omicron, dacă este administrat în trei doze”, dar aceasta variantă „probabil nu este neutralizată suficient după două doze”.

Deşi două doze de vaccin pot oferi în continuare o protecţie împotriva formei grave a bolii cauzate de varianta Omicron, este clar, conform acestor date preliminare, că protecţia este ameliorată cu o a treia doză de vaccin”, a declarat directorul general al Pfizer, Albert Bourla. Pfizer şi BioNTech au în plan să realizeze până la sfârşitul lunii martie un vaccin adaptat acestei noi variante.