Studiu: Care este locul femeii în societate?

Contrar unor credinţe bine ancorate în mentalul colectiv, femeile care au trăit în urmă cu mii de ani participau la sesiuni de vânătoare, inclusiv la cele care vizau animale sălbatice de talie mare, afirmă autorii unui studiu realizat recent de Universitatea California din oraşul american Davis, informează AFP, citată de Agerpres..

Autorii studiului publicat miercuri se bazează pe descoperirea scheletului vechi de 9.000 de ani al unei femei tinere, înmormântată în Anzii peruvieni alături de numeroase arme de vânătoare destinate animalelor de talie mare.

Analizând alte 27 de morminte care conţin acelaşi tip de arme, cercetătorii din echipa coordonată de Randall Haas, profesor la Universitatea California din Davis, au ajuns la concluzia că între 30% şi 50% dintre vânătorii care locuiau pe continentul american în acea perioadă ar fi putut să fie femei.

Noul studiu, publicat în revista Science Advances, contrazice o noţiune foarte răspândită, potrivit căreia, în populaţiile de vânători-culegători, vânătorii erau în principal bărbaţi. „Acest lucru ne arată că acea afirmaţie este inexactă, cel puţin pentru o perioadă a preistoriei umane”, a precizat Randall Haas pentru AFP.

Potrivit profesorului american, concluziile noului studiu „evidenţiază disparităţile din rândul practicilor asociate muncii de astăzi, precum ecartul dintre bărbaţi şi femei în domeniul salariului, carierei şi promovării”. Fapt ce arată „că ar putea să nu existe nimic ‘firesc’ pentru a justifica aceste disparităţi”, a explicat coordonatorul studiului.

Şase schelete, din care două aparţin unor vânători, au fost descoperite în 2018 de echipa coordonată de Randall Haas şi de membrii comunităţii locale din Mulla Fasiri de lângă Wilamaya Patjxa, un sit arheologic important din Anzii Cordilieri peruani.

Analiza oaselor şi a smalţului dinţilor le-a permis cercetătorilor să afirme că scheletele aparţineau unei femei cu vârsta între 17 şi 19 ani, denumită WMP6, şi unui bărbat cu vârsta cuprinsă între 25 şi 30 de ani. Săpăturile efectuate în zona în care era înmormântată femeia au fost deosebit de interesante pentru echipa de cercetători, afirmă Randall Haas.

Oamenii de ştiinţă au descoperit o colecţie de instrumente de vânătoare şi de jupuire ce par să dovedească statutul ei de femeie-vânător: vârfuri de lance din piatră, un cuţit şi pietre şlefuite pentru eviscerarea şi jupuirea animalelor. Aceste instrumente se aflau într-un recipient confecţionat dintr-un material perisabil, asemănător unui sac din piele.

WMP6 ar fi utilizat şi o armă denumită „atlatl”, un fel de propulsor care îi permitea să sporească viteza şi distanţa parcursă de proiectilele lansate. Animalele vânate de ea ar fi putut să fie exemplare de vicuna, un strămoş sălbatic al speciei alpaca, şi cerbi din Munţii Anzi.

Participarea femeilor la vânătoare, mult mai răspândită decât se credea

Pentru a afla dacă tânăra femeie reprezenta o excepţie, cercetătorii au studiat apoi 429 de schelete descoperite în 107 situri de pe continent, ce au vechimi cuprinse între 4.000 şi 17.000 de ani. Cercetătorii au descoperit 27 de indivizi, al căror sex a fost determinat într-o manieră fiabilă şi ale căror morminte conţineau instrumente de vânătoare. Dintre aceştia, 16 erau bărbaţi şi 11 erau femei.

„Eşantionul este suficient pentru a concluziona că participarea femeilor la vânarea animalelor de talie mare era normală în acea epocă”, afirmă autorii studiului, care au folosit o metodă statistică pentru a estima că între 30% şi 50% dintre vânătorii care au trăit în rândul acelor populaţii erau femei.

Noul studiu consolidează şi mai mult teoria, potrivit căreia „adeseori, sintagmele moderne care se referă la gen nu reflectă trecutul”, afirmă autorii cercetării.

În 2017, un studiu genetic a confirmat astfel că scheletul recent descoperit al unui războinic viking aparţinea de fapt unei femei.

Deocamdată nu este cunoscut motivul pentru care numeroase societăţi moderne de vânători-culegători prezintă discriminări de gen în activităţile de vânătoare. Anumite teorii afirmă că acestea ar putea să rezulte din influenţe externe.

Sau poate că propulsorul folosit de WMP6 şi de contemporanii ei era mai uşor de utilizat decât instrumentele care i-au succedat, iar copiii puteau să stăpânească tehnica lui de funcţionare, înainte ca fetele să atingă maturitatea sexuală şi să trebuiască să se consacre procreării şi educării copiilor.

Prin contrast, tirul cu arcul necesită o practică regulată şi pe termen lung.

Profesorul Randall Haas speră că acest studiu să stimuleze realizarea altor cercetări suplimentare, care să îi ajute pe oamenii de ştiinţă să afle dacă alte femei-vânător au trăit în aceeaşi perioadă şi în alte regiuni ale lumii.