Stoltenberg trimite săgeţi la Moscova: Orice atac asupra infrastructurii NATO va primi un răspuns unit şi ferm

Elena Marinescu 11/10/2022 | 18:11 Ştiri
Stoltenberg trimite săgeţi la Moscova: Orice atac asupra infrastructurii NATO va primi un răspuns unit şi ferm

Orice atac asupra infrastructurii critice a NATO va primi un „răspuns unit şi ferm”, a avertizat marţi secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg. Aliaţii din NATO îşi sporesc securitatea în jurul instalaţiilor esenţiale după atacurile asupra gazoductelor din Marea Baltică, a spus oficialul într-o conferinţă de presă.

Încă nu este clar cine s-a aflat în spatele exploziilor de la gazoductele Nord Stream. Comentând ameninţările voalate cu utilizarea armelor nucleare ale preşedintelui rus Vladimir Putin, Stoltenberg a declarat că Alianţa Nord-Atlantică monitorizează cu atenţie forţele nucleare ale Rusiei şi nu a observat schimbări în poziţia lor, dar rămâne „vigilentă”.

NATO va organiza săptămâna viitoare exerciţiul său anual de descurajare nucleară

El a confirmat totodată că NATO va organiza săptămâna viitoare exerciţiul său anual de descurajare nucleară, ‘Steadfast Noon’, aşa cum era prevăzut, potrivit Reuters şi DPA, citate de Agerpres. „Este un exerciţiu de rutină care are loc în fiecare an pentru a ne menţine capacitatea de descurajare eficientă şi în siguranţă”, a explicat şeful NATO.

„Rusia ştie că un război nuclear nu poate fi câştigat şi nu trebuie niciodată purtat”, a mai afirmat el. Stoltenberg a declarat, de asemenea, că Ucraina a câştigat teren în războiul cu Rusia şi că NATO va fi alături de Kiev atât timp cât e nevoie. „În timp ce Rusia apelează tot mai mult la atacuri îngrozitoare şi nediscriminate asupra civililor şi infrastructurii critice, preşedintele Putin eşuează în Ucraina”, a spus Stoltenberg, cu o zi înaintea unei reuniuni a miniştrilor Apărării din NATO la Bruxelles.

NATO este în discuţii cu companii de apărare şi cu statele membre pentru a-şi consolida producţia de arme şi a-şi completa stocurile care au fost golite de livrările de materiale militare către Ucraina, a mai subliniat el.

Stoltenberg a precizat că reuniunea miniştrilor Apărării din NATO din această săptămână va analiza eforturile necesare pentru creşterea producţiei de arme şi muniţie şi va adopta decizii suplimentare pentru a menţine nivelurile stocurilor statelor membre. „Dar, bineînţeles, cu cât războiul din Ucraina va continua, cu atât această colaborare cu industria va fi tot mai importantă”, a spus el, adăugând că NATO va trebui să transmită companiilor de apărare care este necesarul său.