O problemă de etică: de ce Steve Jobs nu își lăsa copiii să folosească tehnologia pe care a creat-o

Autor: Romulus Deac

Glumim adesea despre dependența (noastră) de telefoanele mobile, dar nomofobia e o realitate care ne duce direct în zona crepusculară a tehnologiei.

Acest articol a apărut în numărul 34 (19 februarie – 4 martie) al revistei NewMoney

Rachel își iubea sincer logodnicul, dar Matt era atras de altcineva. Problemele lor – povestite pe larg pe un grup de suport online dedicat dependenților de telefoane mobile – au început aparent nevinovat. El avea un telefon simplu și trimitea o mul­ți­me de SMS-uri. Apoi și-a luat un Black­Berry și nu a mai ratat nici măcar un singur apel, e-mail sau mesaj. Dar s-a plictisit și de el destul de repede. Avea nevoie de mai multă adrenalină, conectivitate și in­for­mație și le-a găsit într-un smartphone cu Android care i-a captat întreaga aten­ție. Matt era atât de prins de telefonul său încât nu îl mai lăsa din mână în timpul zilei și câteodată adormea cu degetele încleș­tate pe el. Și pe când Rachel credea că lucrurile nu ar putea sta mai rău de atât, Matt și-a cumpărat un iPhone. „Din acel mo­ment am fost ca inexistentă pentru el“, scria Rachel pe supportgroups.com.

„Sunt foarte profitabile“. iPhone a făcut miliarde de dolari pentru Apple și Wall Street. Dar cu ce preț? – se întreabă acum unii acționari ai Mărului din Cupertino, într-un demers neașteptat și fără precedent. Fondurile Jana Partners LLC și California State Teachers’ Retirement System (CalSTRS) postau online în ianuarie o scrisoare deschisă către Apple, prin care îndemnau compania să se implice activ în prevenirea dependenței de iPhone în rândul copiilor și adolescenților.

Deținătoare ale unor pachete de acțiuni Apple în va­loa­re totală de aproximativ două miliarde de dolari, semnatarele su­ge­rau companiei să cerceteze sistematic și într-un cadru spe­­cializat efectele iPhone asupra sănă­tății mentale a tineri­lor utilizatori, citând o serie de studii care deja asociază folosirea intensă a telefoanelor mobile cu efecte ne­gative precum deficitul de aten­ție sau riscul crescut de depresie și sinucidere.

„În calitatea sa de una dintre cele mai inovatoare companii din istoria tehnologiei, Apple poate juca un rol determinant în semnalizarea către industrie că atenția specială acordată sănătății și dezvoltării noilor generații este nu doar o afacere bună, ci și lucrul corect de făcut“, subli­ni­au autorii scrisorii, sugerând printre altele și dezvoltarea de noi restricții parentale care să permită un control extins al tuturor func­țiilor dispozitivelor echipate cu iOS. „Suntem foarte atenți la mo­dul în care sunt folosite produsele noastre și la impactul pe care îl au asupra utilizatorilor și al celor din jurul lor. E o responsabilitate pe care o luăm în serios (…), mai ales când este vor­ba despre protejarea copiilor“, a venit printr-un comunicat standard de presă replica Apple. În momentul de față, sistemul de operare mobil al companiei din Cupertino limi­tează descărcarea sau instalarea anumitor aplicații, folosirea unor ser­vicii gen localizare sau accesarea anumitor tipuri de conținut via internet.

Alți investitori au însă o abordare mai pragmatică. „Investim în lucruri care dau dependență. Sunt foarte profitabile“, era replica unui alt acționar Apple, Ross Gerber. CEO al Gerber Kawasaki Wealth and Investment Management, acesta mai de­ți­ne acțiuni la retailerul de cafea Starbucks, la operatorul de cazinouri MGM Resorts International și la producătorul de alcool Constellation Brands Inc. Cât de profitabile? În primul trimestru al anului fiscal 2018, Apple a vândut 77 de milioane de iPhone, în scădere cu 1% față de aceeași perioadă a anului trecut. Pe de altă parte, veniturile generate de iPhone au crescut cu 13%, la 61,6 miliarde de dolari, de la 54,4 miliarde de dolari în T1 fiscal 2017. Apple a avut vânzări totale de 88,3 miliarde de dolari, un record absolut pentru compania fondată de Steve Jobs. „iPhone X a de­pășit toate așteptările“, explica această per­formanță CEO-ul Tim Cook.

TIMPURI NOI. Asociate mai degrabă cu inovația și succesul economic, companii­le din Silicon Valey au devenit în ultima perioadă ținta unui foc încrucișat, confruntându-se cu apeluri de a-și asuma res­ponsabilitatea pentru rolul pe care îl au în tot și toate, de la imixtiunea în alegeri, răspândirea de știri false și instigarea la ură, la dependența de internet și afecțiu­nile fizice produse de gadgeturile noastre de fiecare zi. Vara trecută, de exemplu, Google a primit din partea Comisiei Europene o amendă-record de 2,4 miliarde de dolari, pentru că ar fi abuzat de poziția sa dominantă pe piața motoarelor de cău­tare, oferind un avantaj ilegal unui alt produs al său, serviciul de comparare a pre­țurilor Froogle.

Mai recent, executivi ai Treimii Google, Facebook, Twitter au apă­rut în fața unei comisii a Senatului american pentru a răspunde unor întrebări le­gate de ro­lul pe care platformele lor l-au jucat în campania de manipulare a ale­ge­rilor pre­ziden­țiale din SUA, din 2016, con­dusă de Internet Research Agency, o companie cu sediul în Sankt Petersburg pre­zentată în mass-media internaționale drept „fabrica de troli“ a Kremlinului.

„Zilele în care tehnologia era pur și simplu aruncată în lume, fără niciun fel de res­­­ponsabilitate, s-au terminat“, comenta recent Barry Rosenstein, managing partner al Jana Partners, pentru NY Times. Și sunt ani buni de când cercetătorii au dat alarma în ceea ce privește ubicuitatea social media și a dispozitivelor mobile. Un raport din 2015 al Common Sense Media, un grup independent de cercetare care stu­diază modul în care este folosită tehnologia, arăta că mai bine de jumătate dintre adolescenții americani stau zilnic cel puțin patru ore pe un dispozitiv mobil, iar un sfert mai mult de opt ore. Vârsta medie la care au primit un telefon mobil este de 10 ani, trei din patru dețin un iPhone, iar ju­mătate dintre ei recunosc că se simt de­pendenți de telefoanele lor mobile.

În ceea ce-i privește pe adulți, 9% din americani spun că folosesc telefoanele mo­bile în timpul sexului, 12% când fac duș, 19% în biserică, 55% la volan, 65% dorm cu sau au în apropiere telefonul mobil, iar 66% au simptome de nomophobie. Dincoace de Atlantic, în Regatul Unit, un adult petrece o medie de 8 ore și 41 de mi­nute în fața unui ecran (televizoarele sunt și ele incluse), iar un copil, 6 ore și ju­mătate. În Germania, arată Institutul Fe­de­ral pentru Medicamente și Instrumente Medicale (BfArM), 600.000 de copii pre­zintă semne de dependență de telefoane inteligente, în timp ce alți 2,5 milioane au deviații de comportament. Potrivit ace­leiași surse, 70% din copiii de vârsta gră­­diniței se joacă mai mult de o jumătate de oră pe telefoanele mobile ale părinților și doar 10% din ei sunt supravegheați de un adult în acest timp.

În Franța, Jean-Michel Blanquer, ministrul Educației, a anunțat la sfârșitul anului trecut interzicerea din septembrie 2018 a telefoanelor mobile în școli – inclusiv în tim­pul pauzelor –, vorbind chiar despre o problemă de sănătate publică. Și tot în Hexagon, există în dezbatere un proiect de lege care stipulează obligativitatea acordului părinților pentru deschiderea unui cont pe Facebook sau altă rețea so­cială în cazul copiilor sub 16 ani. Într-un alt context, în România, interdicția utili­zării telefoanelor în timpul orelor de curs ale elevilor a stârnit puternice reacții pro și contra. Mai ales pe Facebook.

MĂSURĂ PENTRU LIPSA DE MĂSURĂ. Nomofobia (no – fără, mo – mobil, phobia – frică) e marea angoasă de vremuri noi a omului conectat, e spaima sa de a trăi fără smartphone. 53% din posesorii de telefoane mobile inteligente din Marea Britanie și 50% din cei americani trec prin diverse forme de anxietate când nu își gă­sesc telefonul, rămân fără credit sau bate­rie, sau intră în zone fără semnal. Nomosimptomele includ senzații de panică și dis­perare, concentrare și productivitate diminuate, și verificarea constantă a telefonului pentru noi notificări. Cercetări re­cente indică inclusiv schimbări de ordin fiziologic, cum ar fi creșteri ale tensiunii arteriale și ale frecvenței bătăilor car­diace, dar și modificarea echilibrului chimic al creierului.

„Pot să provoace dependență (dispozitivele mobile, n.r.). Este uimitor, dar există o mulțime de consecințe involuntare“, scria într-un tweet (ironic, nu?), Tony Fa­dell, antreprenor în serie și fost executiv Apple, care a contribuit la dezvoltarea iPod și iPhone. De altfel, un nu­măr în creș­tere de nume proeminente din tehnologie au început să-și exprime pu­blic îngrijorarea față de efectele negative ale creațiilor care le-au adus notorietatea și averea. Evan Williams, unul dintre fondatorii Twitter, deplângea anul trecut faptul că rețelele sociale ar fi devenit un bastion al instigării la ură, concluzionând că „Internetul este stricat“. Și Chamath Palihapitiya, fost exe­cutiv în anii de început ai Facebook și director executiv al Capital Social, o companie venture capital, măr­turisea în no­iembrie anul trecut că simte o „vină uri­așă“ în ceea ce privește rolul său în construirea rețelei sociale.

Înaintea lor, Steve Jobs recunoștea, după lansarea primei generații de iPad, că noua tentație Apple nu a ajuns și în mâi­nile copiilor săi, adăugând că „limităm (el și soția sa, n.r.) câtă tehnologie folosesc copiii noștri acasă“. Despre limitarea expunerii copiilor săi la tehnologie vorbea și fondatorul Microsoft, Bill Gates – Jennifer (20), Rory (17) și Phoebe (14) au primit un telefon mobil abia după ce au împlinit 14 ani, chiar dacă s-au plâns în re­petate rânduri că toți prietenii lor au deja unul, iar acasă au voie să-l folosească doar până la o anu­mită oră și niciodată la masă. Și e un gen de atitudine pe care jur­nalistul Nick Bilton (Vanity Fair, The New York Times, CNBC) spune că l-a întâlnit la mulți directori sau investitori de top din tehnologie. „Cu toții par să știe ceva ce noi, restul, nu avem ha­bar“, scria el la un moment dat.

„Buclele de scurtă durată de feedback, bazate pe dopamină, pe care le-am creat, distrug modul în care funcționează socie­tatea“, spune acum fostul executiv Facebook Palihapitiya. Dopamina e unul dintre principalele euforizante ale organismului. Biologic, suntem programați să avem un anu­me răspuns față de recompense, iar moneda de schimb e tocmai dopamina. Dr. David Greenfield, profesor de Psihia­trie la University of Connecticut School of Medicine, spune că, la fel ca în cazul altor de­pen­dențe, atașamentul față de telefonul mobil e strâns legat de dopamină. „De fie­care dată când primim o notificare pe telefon, există o ușoară creștere a nivelului de dopamină, indiferent că e un SMS de la o persoană la care ținem, un e-mail sau orice altceva. Nu știi niciodată când și ce vei primi, iar acest lucru ține cre­ierul în alertă și îl face să verifice din nou și din nou, și din nou. E ca și cum ai avea în buzunare un slot machine la purtător“, explică acesta.

Statistic, 63% din americani își veri­fică cel puțin o dată pe oră telefonul pentru a vedea dacă au apeluri sau mesaje noi, în timp ce 9% spun că o fac la o medie de 5 minute, potrivit unui studiu al Harris Interactive. Un raport Discount ara­tă că un utilizator obsesiv interacțio­nează zilnic – este inclusă aici orice atingere de tip swipe, scroll, click, type etc. a ecranu­lui – de peste 5.400 de ori cu telefonul său mobil, față de o medie uzuală de 2.600 de ori.

DECONECTAREA DE LA REȚEA. „Oamenii nu își dau seama de efectele negative ale utilizării tehnologiei, deoarece con­side­răm că telefoanele mobile fac parte din ru­tina zilnică, firească, a vieții noastre“, declara, pentru TechHive, Hilarie Cash, cofon­datoare a centrului de recuperare pentru dependenții de internet Restart Internet Addic­tion Recovery Center, din Fall City, Washington. În opinia sa, dependența de telefoanele mobile ar fi de fapt o depen­dență de internet. „Nimeni nu devine dependent de un telefon cu disc“, nuanța ea. Elizabeth Waterman, te­rapeut la centrul de recuperare Mor­ning­side Recovery din Newport Beach, California, crede la rândul ei că nomofobia este doar un simptom al unui diagnostic mai complex. „Nu e nicio­dată doar o de­pendență de telefon“.

Atât Cash, cât și Waterman detaliază că pacienții lor suferă de o gamă largă de tul­­burări, cum ar fi cele obsesiv-compulsive, deficitul de atenție, anxietatea, depresia sau stresul posttraumatic. Iar în opinia lor, indiferent de fundal, atașa­mentul de telefon este de obicei doar vârful unui aisberg. La Restart, pacienții se internează pe o pe­rioadă între 45 și 90 de zile, iar tratamentul începe cu o perioadă de detoxifiere de trei săptămâni, timp în care nu au acces la niciun fel de tehnologie. În schimb, fac sport în aer liber, mă­nâncă sănătos și dorm mult, și mai ales participă la ședințe de psi­hoterapie individuale și de grup. Odată externați, pot merge la întâlnirile bisăptă­mânale ale ITAA – Internet and Tech Addicts Anonymous –, un program în 12 pași pentru dependenții de tehnologie.

Matt nu a trecut printr-un astfel de centru și nici nu are de gând să o facă, mai scria Rachel, și i-a luat mult timp să accepte că are o pro­blemă cu obsesia sa pentru telefon. Recuperarea în astfel de cazuri e însă de du­rată, riscul de recidivă e mare și mulți dintre cei implicați compară procesul cu renunțarea la țigări sau heroină.

China a fost una dintre primele țări care au văzut în dependența de internet o ame­nin­țare majoră pentru adolescenții săi, iar guvernul de la Beijing a avut o abordare agresivă a problemei, construind începând din 2008 încoace câteva sute de tabere de­di­cate eradicării tulbu­ră­rilor de comportament cauzate de Ma­rele Inamic din Rețea. Tinerii sunt inter­nați de părinți, de cele mai multe ori for­țat, și fac antrenamente fizice militare, iau medicamente, participă la terapii de grup, își controlează strict dieta și nu au acces la niciun fel de apara­tură electro­nică. Neoficial, se spune că șo­curile electrice ar fi fost o metodă uzuală de tratament în unele dintre aceste centre. Tot neo­ficial, se estimează că în China ar exista aproximativ 25 de milioane de de­pendenți de internet.

SOLUȚIA ARTIFICIALĂ. O altă abordare a fenomenului spune că, de fapt, ceea ce ar conta cu adevărat se află „înăuntru“. Mai concret, informația de pe telefonul mo­bil, nu dispozitivul în sine. „Utilizatorii cu probleme de nomofobie își percep telefoanele ca o extensie a sinelui, iar cei mai afectați sunt cei care le folosesc pentru a stoca, partaja și accesa amintiri per­sonale“, explica dr Ki Joon Kim, profesor la City University of Hong Kong, pentru The Guardian. „Ai putea să înde­părtezi doar chirurgical un adolescent de telefon, deoarece întreaga lui viață este prin­să în el“, îl completa psihologul Mark Griffiths, director al Internatio­nal Gaming Research Unit din cadrul Nottingham Trent University. Dar mai puternice decât dependența emoțională de detaliile vieții noastre, consideră acesta din urmă, sunt conexiu­nile sociale virtuale și o altă mare spaimă care le însoțește sub forma unui alt acronim: FoMO. Fear of Missing Out este teama continuă de a nu rata ceva ce ar pu­tea fi important, nou sau interesant, spaima că amicii noștri realo-virtuali ar putea avea o viață mai împlinită și mai palpitantă decât a noastră. Iar efectul este un impuls necontrolat de a fi permanent conectat la ceea ce fac alții.

„Până să avem internet oriunde și ori­când, am trăit cu toții niște vieți fericite“, spunea Andy Rubin – creatorul Android, sistemul de operare prezent acum pe mai bine de 85% din telefoanele inteligente ale lumii –, într-un interviu pentru Bloomberg. Rubin recunoștea deschis dezavantajele revoluției smartphone și spunea că noua sa companie, Essential, lucrează la o platformă AI care ar putea schimba ra­dical modul în care interacționăm din cinci în cinci minute cu telefoanele noastre mobile. „Dacă ajungi în punctul în care telefonul este o versiune virtuală a ta, poți să te bucuri de viață fără a-l mai atinge și având încredere că va face lucrurile așa cum le-ai fi făcut chiar tu. Cred că voi putea rezolva problema dependenței“, adăuga el.

În scurt timp, considera Rubin, telefoanele și alte gadgeturi vor fi capabile să învețe și apoi să anticipeze nevoile/obiceiurile utilizatorului, făcând de exemplu ordine printre notificări, ignorându-le pe unele și dându-le întâietate altora, în func­ție de momentul zilei sau de locul unde se află acesta. Distragerea atenției este ceva ce poate fi rezolvat de inteli­gența artifi­cială, dacă… Ziiing! Notificare nouă pe telefon! Scuzați-mă! Dar chiar trebuie.

Conexiuni primejdioase

Psihologii vorbesc de ceva vreme despre existența a cinci forme majore ale dependenței de Internet. Se estimează că 71% din utilizatorii cu vârste între 18 și 24 de ani sunt supraconectați la internet și 50% în cazul celor între 35 și 44 de ani.

• Dependența de sex virtual. Pornografia compulsivă online a devenit un motiv uzual de divorț. Dependenții de cybersex, explică psihologii, devin incapabili să obțină același gen de împlinire sexuală prin intermediul interacțiunilor fizice, astfel că vor începe să evite contactele cu partenerii. Chiar dacă dependenții de pornografie online resping ideea de infidelitate, partenerii lor se simt de cele mai multe ori trădați și amenințați. Pe lângă problemele de cuplu, duce la depresie în timp, accen-tuată de sentimente de vină și rușine.
• Dependența de relaționare. Definește dependența de rețelele sociale, de camere chat și programe de mesagerie online până la punctul în care prietenii virtuali devin mai importanți decât relațiile cu familia și prietenii din viața reală, pe care o percep drept fadă și lipsită de bucurii. Senzația de împlinire din această realitate paralelă poate determina o dependență mult mai severă decât toate tipurile de adicții legate de internet.
• Comportamente compulsive. O umbrelă sub care sunt reunite jocul patologic de noroc, utilizarea compulsivă a site-urilor de cumpărături sau licitații online, care conduc, de cele mai multe ori, la serioase probleme financiare.
• Supraîncărcarea informațională. Comportament compulsiv de căutare în baze de date sau navigare pe internet (web surfing, browsing), având ca efect randament profesional mai scăzut și interacțiune socială redusă.
• Dependența de calculator. Utilizarea excesivă a jocurilor sau a programelor de calculator. În 2007, un bărbat de 32 de ani din China a făcut infarct și a murit într-un internet-cafe, după un maraton de trei zile de jocuri pe calculator fără pauză. Cazuri similare au mai fost raportate în Taiwan și în Coreea de Sud.

FOTO: Guliver / Getty Images