Ştiri

Stericycle investește 1,6 milioane de dolari în cea mai modernă unitate de procesare a deșeurilor medicale a companiei, din România

Stericycle, unul dintre principalii operatori din domeniul tratării deșeurilor medicale, a inaugurat o nouă stație de procesare la Oradea. Noua unitate va permite Stericycle să își mărească capacitatea de procesare de deșeuri medicale cu 800 de tone pe an.

Tratarea deșeurilor medicale este o industrie puternic reglementată, de importanță critică pentru sănătatea și securitatea publică. Stația este cea mai avansată instalație de procesare a deșeurilor deținută de Stericycle în țară și se adaugă la celelalte investiții ale companiei în România.

Iulia Nartea, director general Stericycle România a declarat: „Noua noastră unitate, din parcul industrial din Oradea, este o investiție importantă pentru sectorul sanitar, fiind una dintre cele mai moderne unități de procesare a deșeurilor medicale pe care o avem în România. Folosim aici cele mai noi tehnologii din domeniu, oferind un sprijin important industriei medicale din regiune, deservind spitale și unități sanitare publice și private”.

Metoda folosită pentru sterilizare este una dintre metodele sustenabile de tratare a deșeurilor medicale. Noua stație utilizează abur sub presiune și temperaturi ridicate pentru a steriliza și decontamina deșeurile medicale colectate de la instituțiile sanitare din zonă. Această metodă permite eliminarea riscului de infecție, protejând astfel comunitatea locală și mediul înconjurător.

Tehnologia utilizată în locație contribuie la reducerea consumului de apă și energie prin recircularea căldurii generate în procesul de sterilizare. Astfel, se reduce semnificativ și volumul de apă necesar pentru obținerea aburului sub presiune utilizat în procesul de tratare și se generează un volum mai mic de ape reziduale.

Consumul de gaz este, de asemenea, diminuat, deoarece pentru preîncălzirea apei din boiler se folosește aburul condensat curat, lucru care nu era posibil cu echipamentele tradiționale. Proiectarea instalației contribuie la creșterea vitezei, eficienței și sustenabilității procesului de tratare a deșeurilor medicale.

De mai bine de doi ani lucrăm pentru inaugurarea noii stații din Oradea. Acum, Stericycle deține șapte stații de tratare a deșeurilor medicale în România, noua unitate fiind un exemplu despre cum putem procesa și trata deșeurile medicale sustenabil și mai aproape de operațiunile clienților noștri. Este o dovadă a angajamentului și a investiției noastre în România, cu scopul de a putea deservi mai bine clienții”, adaugă Iulia Nartea.

Andrei Dumitru

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

2 zile ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

2 zile ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

2 zile ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

2 zile ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

2 zile ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

2 zile ago

Acest website folosește cookies