Ştiri

Statul român a redevenit acţionar majoritar la șantierul naval din Mangalia

Ministerul Economiei a anunțat, luni, că tranzacția referitoare la Şantierul DMHI Mangalia a fost finalizată, astfel că, prin „Şantierul Naval 2 Mai S.A.” Mangalia, statul român redevine acţionar majoritar cu 51% din acţiuni, în timp ce partenerul olandez, Damen Shipyards Group, va deţine 49% din acţiuni, transmite News.ro.

Cu o vastă experienţă în construcţia de nave şi în managementul şantierelor navale, dovedită inclusiv în România, la Galaţi, Damen va prelua controlul operațional. Experienţa şi managementul olandez vor contribui la stabilizarea şantierului, fiind aşteptată o recuperare durabilă şi eficientă a activităţii. În calitate de acţionar majoritar, statul român va monitoriza cu atenţie evoluţia în Şantierul Naval, pentru a se asigura în legătură cu revitalizarea obiectivului industrial”, a informat luni Ministerul Economiei.

Ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă, a afirmat că, acum, există motive de optimism în şantier şi în rândul comunităţii locale, care s-a aflat o perioadă mult prea îndelungată de timp într-o situaţie dificilă.

„Sunt bucuros să pot anunţa finalizarea tranzacţiei pachetului de acţiuni la Şantierul din Mangalia, la exact patru luni de când am anunţat public că împreună cu echipa din minister am rezolvat o situaţie de blocaj care dura de prea mult timp. Acum avem motive de optimism în ceea ce priveşte viitorul şantierului şi revitalizarea acestuia. Am încredere că partenerul olandez va contribui la relansarea activităţii în şantier şi la dezvoltarea acestuia”, a declarat Dănuţ Andruşcă.

Ministrul Economiei a mai arătat că este o premieră pentru România ca statul român să redevină acţionar majoritar la un obiectiv industrial strategic care fusese anterior privatizat.

„Este pentru prima dată când statul român redevine acţionar majoritar la un obiectiv privatizat. Şantierul Naval este un obiectiv strategic, iar controlul statului român este o reuşită majoră. Totodată, este o dovadă a politicii economice naţionale demne pe care şi-a asumat-o Guvernul şi este o dovadă că ne ţinem de cuvânt şi că realizăm ceea ce spunem că vom realiza”, a mai afirmat ministrul Economiei.

Prezent în România pentru acest eveniment, Frank Eggink, membru în consiliului de administraţie al Damen Shipyards Group şi CFO, a spus că Damen va facilita o tranziţie lină şi va păstra angajată resursa umană talentată şi calificată.

„Cu sprijinul  Guvernului României, al Şantierului Naval 2 Mai, al forţei de muncă experimentate şi al comunităţii locale, Damen îşi propune să restabilească sănătatea financiară a şantierului, să stabilizeze ocuparea forţei de muncă şi să urmărească oportunităţi comerciale pe plan internaţional care să contribuie la restabilirea nivelurilor de activitate”, a spus el.

 


FOTO: ecomareaneagra.wordpress.ro

NewMoney

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

o zi ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

o zi ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

o zi ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

o zi ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

o zi ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

2 zile ago

Acest website folosește cookies