Statkraft își închide biroul din România după zece ani

Carol Dan 13/12/2016 | 12:59 Ştiri
Statkraft își închide biroul din România după zece ani

Grupul energetic norvegian Statkraft, a cărui producție de energie electrică aproape o egalează pe cea a României, își închide biroul din București. Decizia a fost luată în urma unor modificări apărute în grup, care își va reorganiza activitatea în mai multe țări. Totuși, Statkraft va continua să tranzacționeze energie în România.

„Activitatea de tranzacționare cu electricitate în regiunea SEE va continua prin intermediul companiei mamă Statkraft Markets GmbH și va fi coordonată din Dusseldorf, Germania, fără a mai dispune însă și de o prezență locală în București”, se arată într-un comunicat al Statkraft România.

Statkraft derulează în România activități de tranzacționare a energiei electrice din 2007, dar, în ultimii ani, lucrurile nu au mers prea bine pentru filiala sa locală. Afacerile companiei pe piața românească au tot scăzut, iar la sfârșitul lui 2015 au coborât sub 1 milion de lei, potrivit datelor disponibile pe siteul Ministerului Finanțelor Publice. De altfel, Statkraft România a trecut, în 2015, pe pierderi, deși nici în ultimii ani nu reușise să aibă profituri prea mari.

În 2012, compania avea în România afaceri de 78,3 milioane de lei, care însă au scăzut la 59,1 milioane de lei în 2013 și la 29 milioane de lei în 2014.

 


FOTO: Statkraft

Carol Dan și-a început munca în presă în 2005, în Bistrița. După nouă ani în agenția de presă Mediafax, a trecut la cotidianul Ziarul Financiar și apoi la site-ul wall-street.ro. În septembrie 2016 s-a alăturat redacției New Money. Scrie pe domeniile energie și industrie.