Ştiri

Statele Unite îşi revizuiesc restricţiile de călătorie impuse Europei din cauza Covid-19

Statele Unite analizează când vor putea să ridice restricţii care interzic intrarea europenilor în America, după ce cancelarul german Angela Merkel a ridicat această problemă în cadrul vizitei sale, a anunţat preşedintele american Joe Biden, relatează News.ro.

”Este în curs”, a declarat Biden.

Şeful statului american a anunţat că urmează să se exprime în acest subiect ”în zilele următoare. Aştept ca colaboratorii noştri din Grupul de acţiune cu privire la covid-19 să-mi spună când să facem acest lucru”.

Cancelarul german Angela Merkel a anunţat că a discutat cu Joe Biden despre impactul variantei indiene (delta) a SARS-Cov-2.

”Trebuie să luăm o decize care să fie durabilă”, a subliniat ea.

Companii aeriene au cerut administraţiei americane să ridice restricţiile aplicabile majorităţii cetăţenilor neamericani, care s-au aflat în sejur în Marea Britanie, în cele 26 de state europene membre ale spaţiului Schengen fără control la froentiere, în Irlanda, China, India, Africa de Sud, Iran şi Brzzilia.

Numeroase ţări vizate de restricţii de călătorie înregistrează un nivel covid-19 mult mai mare decât numeroase state membre UE, vizate de restricţii impuse în martie 2020.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

9 ore ago

Bulgarii dau în judecată Gazprom pentru întreruperea livrărilor de gaze

Ministerul Energiei de la Sofia a anunţat că Bulgargaz intenţionează să declanşeze o acţiune în…

9 ore ago

Veşti bune pentru medici. Decizia luată de CNAS privind plata serviciilor medicale

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat ce decizie a luat în urma…

9 ore ago

52 de noi contractate de finanţare prin Programul Anghel Saligny, în valoare de peste 690 milioane lei

Ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veştea, a semnat 52 de noi contracte de finanţare prin Programul Naţional…

10 ore ago

Se reia programul estival de transport „Trenurile Soarelui”. Timp de trei luni, vor circula 30 de trenuri directe spre litoral

CFR Călători anunţă că se reia programul estival de transport ”Trenurile Soarelui”. Turiştii vor avea…

11 ore ago

Auchan anunță oferă mai mulți bani pentru reciclarea ambalajelor cu simbol SGR

Auchan anunță că acordă un bonus suplimentar pentru ambalajele reciclate, pe o perioadă de 4…

12 ore ago

Acest website folosește cookies