Spaniolii de la Hercesa vor să ridice 5.000 de apartamente în trei proiecte rezidențiale în București

Dezvoltatorul imobiliar spaniol Hercesa, demarează lucrările la un nou bloc de 56 de apartamente în cadrul ansamblului rezidențial Vivenda din București. Spaniolii vor să construiască încă 5.000 de locuințe în trei proiecte rezidențiale din Capitală.
Acesta este cel de-al doilea bloc din a treia fază de dezvoltare a proiectului, în contextul în care primul bloc, cu un total de 66 de apartamente, este vândut aproape în totalitate și va fi livrat în luna aprilie.
Apartamentele din noul bloc, a cărui construcție va fi demarată în curând, au trei sau patru camere, cu un preț de pornire de 98.600 de euro fiecare.
În total, faza a treia a ansamblului rezidențial Vivenda Residencias va însuma 4 blocuri, cu un total de 244 de apartamente, și va presupune o investiție totală de peste 18 milioane de euro.
Primele două faze ale ansamblului rezidențial, cu 420 de apartamente, sunt vândute în totalitate.
Hercesa și-a început activitatea în România în anul 2004, odată cu achiziționarea clădirii Cișmigiu, situată în centrul orașului București. În urma unui complex proces de reabilitare desfășurat de Hercesa, clădirea Cișmigiu și-a reluat activitatea de hotel de lux cu spații comerciale la parter.
Hercesa plănuiește construcția a încă aproximativ 5.000 de locuințe în București, în trei proiecte situate în diferite puncte ale capitalei: Vivenda Residencias (în zona bulevardului Basarabia), Estellas Residencias (în zona Șoseaua Orhideelor) și ansamblul Ghencea (zona Prelungirea Ghencea).
Sursă foto: Hercesa