Sorin Cîmpeanu anunţă schimbări radicale în structura anului şcolar. Elevii vor reveni mai devreme în bănci

Elena Marinescu 11/04/2021 | 14:42 Ştiri
Sorin Cîmpeanu anunţă schimbări radicale în structura anului şcolar. Elevii vor reveni mai devreme în bănci

Sorin Cîmpeanu a anunţat că va fi modificată structura anului şcolar şi s-ar putea reveni la trimestre în loc de semestre, însă va exista o discuţie amplă cu sindicatele, asociaţiile de părinţi şi ale elevilor. Totodată, elevii se vor întoarce la şcoală la 1 septembrie, odată cu profesorii.

Potrivit ministrului, „dacă în mod unanim elevii, părinții și profesorii solicită această extindere încă din toamna anului 2021, suntem dispuși să luăm în considerare această variantă”.

Cîmpeanu a precizat că, îndiferent de variata pe care se va merge, va propune extinderea anului şcolar, începând cu septembrie 2022. „Acest an şcolar 2021-2022 ar urma să înceapă cursurile pe data de 13 septembrie. Sigur pledăm pentru extinderea duratei anului şcolar. În acelaşi timp este nevoie şi de predictibilitate.

Ministerul Educaţiei este dispus să ia în considerare reanalizarea structurii anului şcolar, cu o singură condiţie. Această solicitare să fie făcută prin consens de către partenerii de dialog social. Toţi elevii şi părinţii din România cunosc o anumită structură. Dacă revenim asta va crea un deficit de predictibilitate. Ministerul Educaţiei, în oricare dintre variante va propune, din timp, extinderea anului şcolar începând cu septembrie 2022.

Ministerul Educaţiei oricum susţine ideea extinderii perioadei de cursuri în învăţământul preuniversitar. Cu atât mai mult cu cât predarea online a generat pierderi. Deci este nevoie de timp pentru recuperarea acestor pierderi”, a declarat Sorin Cîmpeanu la Digi 24.

Întrebat ce ar implica revenirea la trei trimistre în anul şcolar, ministrul Educaţiei a răspuns: „Poate fi o variantă de luat în calcul. Sunt argumente pro şi argumente contra. Este nevoie de consultare publică”.