Ştiri

Sondaj INSCOP: Peste 80% dintre români consideră că reducerea mandatului preşedintelui la 4 ani este o idee bună

Peste 80% dintre români consideră că reducerea mandatului preşedintelui la 4 ani este o idee bună, indică datele unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Procentul celor care cred că preşedintele şi premierul ar trebui să facă parte din aceeaşi tabără politică este aproximativ egal cu al celor care cred contrariul.

Reducerea mandatului preşedintelui

Întrebaţi ce părere au despre reducerea mandatului preşedintelui la 4 ani, la fel ca şi mandatul parlamentarilor şi al primarilor, 82% dintre respondenţi spun că este o idee bună, 15.3% că este o idee proastă, iar 2.7% nu ştiu sau nu răspund.

Tandem premier – preşedinte

48.5% dintre români sunt de părere că este mai bine ca preşedintele şi prim-ministrul să facă parte din aceeaşi tabără politică pentru a nu mai exista certuri şi instabilitate. 49.4% cred că este mai bine ca preşedintele şi prim-ministrul să fie din tabere politice diferite pentru a se controla unul pe altul, chiar şi cu riscul de a avea certuri şi instabilitate. 2.1% dintre participanţii la sondaj nu ştiu sau nu răspund la această întrebare.

Sunt de părere că este mai bine ca preşedintele şi prim-ministrul să facă parte din aceeaşi tabără politică mai ales: votanţii PSD-PNL şi ai ADU, tinerii sub 30 de ani,  persoanele cu educaţie primară sau liceală, cei inactivi potenţial activi sau gulerele gri, persoanele cu un venit mai redus, locuitorii din urbanul mic sau din rural. Consideră că este mai bine ca preşedintele şi prim-ministrul să fie din tabere politice diferite pentru a se controla unul pe altul mai ales: persoanele cu educaţie superioară, gulerele albe, locuitorii din urbanul mare şi Bucureşti.

„Românii îşi doresc o sincronizare a mandatelor preşedintelui, parlamentului şi primarilor, probabil pentru simplicarea proceselor electorale. Instabilitatea şi crizele politice generate după modificarea Constituţiei din 2003 care a stabilit un mandat al preşedintelui de 5 ani determinând coabitari dificile între preşedinţi de o anumită orientare politică şi majorităţi parlamentare de altă culoare politică sunt percepute drept probleme doar de o parte a populaţiei. Astfel, jumătate dinte români sunt de părere că este mai bine ca preşedintele şi prim- ministrul să facă parte din aceeaşi tabără politică pentru a nu mai exista certuri şi instabilitate, în timp ce cealaltă jumătate din populaţie este de părere că este mai bine ca preşedintele şi prim-ministrul să fie din tabere politice diferite pentru a se controla unul pe altul, chiar şi cu riscul de a avea certuri şi instabilitate”, afirmă Remus Ştefureac, director general INSCOP.

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda Agenţiei de presă News.ro. Datele au fost culese în perioada 22 – 29 februarie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului. Volumul eşantionului simplu, stratificat, este de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste.

Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,95 %, la un grad de încredere de 95%.

Andrei Dumitru

Recent Posts

România a avut cel mai semnificativ avans din UE al lucrărilor de construcţii

Lucrările de construcţii au scăzut cu 0,1% în Uniunea Europeană şi au crescut cu 0,1%…

46 de minute ago

93.000 de companii au beneficiat de finanţare prin programul IMM Invest

93.000 de companii au beneficiat, până în prezent, de finanţare prin intermediul programului IMM Invest,…

2 ore ago

Proprietăţi de 7 miliarde de euro vor fi oferite la vânzare la Târgul Naţional Imobiliar

Proprietăţi imobiliare în valoare totală de şapte miliarde de euro vor fi scoase la vânzare…

3 ore ago

Nou val de praf saharian deasupra României

Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de…

4 ore ago

Bucharest Tech Week aduce în prim plan speakeri mondiali de elită la cele cinci summituri de business – Parteneriat

În perioada 10 - 14 iunie, Bucharest Tech Week va găzdui cinci summituri de business,…

5 ore ago

Biden impune Chinei taxe vamale de 100% pentru a proteja producția locală. Când se vor vedea efectele pentru companii?

Politicilor de susținere prin finanțare pentru industria locală americană li se adaugă măsuri  de protecție…

6 ore ago

Acest website folosește cookies