Ştiri

Sondaj INSCOP:  Pentru 37,9% dintre români, cea mai mare temere legată de războiul din Ucraina e creşterea preţurilor

Cea mai mare temere în ceea ce priveşte războiul din Ucraina este creşterea preţurilor pentru 37,9% dintre români, pe locul al doilea situându-se ”atacarea de către Rusia a unor ţări membre NATO” – 30%, iar 20,3% spun că nu au nicio temere legată de acest subiect, relevă datele unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Aproape 50% dintre români consideră că Rusia este vinovată pentru declanşarea războiului din Ucraina, aproape 40 % cred că Ucraina va câştiga războiul, în timp ce aproape 30% mizează pe Rusia. 64% afirmă că soluţia pentru încheierea conflictului ar fi ca Rusia să se retragă şi să returneze Ucrainei teritoriile ocupate.

La întrebarea ”Cine credeţi că este principalul vinovat de declanşarea războiului din Ucraina?”, 49,2% dintre respondenţi au indicat Rusia, 16,6% – SUA, 7% – Ucraina, 5,2% – NATO, 2,6% – UE, iar 19,4% nu ştiu sau nu răspund.

În ceea ce priveşte câştigătorul războiului din Ucraina, 39,4% consideră că Ucraina va fi câştigătoare, iar 29,6% cred că războiul va fi câştigat de Rusia.

De asemenea, 64% dintre cei chestionaţi afirmă că soluţia pentru oprirea războiului este ca Rusia să se retragă şi să returneze Ucrainei teritoriile ocupate, iar 24,1% optează pentru varianta în care Ucraina ar trebui să facă anumite concesii Rusiei.

La capitolul ”Temeri privind războiul din Ucraina”, cei mai mulţi, 37,9%, au indicat creşterea preţurilor şi a costului vieţii, procentul fiind mai mic decât în luna martie, când 44,3% aveau această preocupare. Pe locul al doilea se situează posibilitatea ca Rusia să atace ţări membre NATO, variantă luată în calcul de 30% dintre cei chestionaţi, faţă de 27,6% în martie. Numărul celor care nu au nicio temere legată de conflictul din Ucraina reprezintă 20,3%, în creştere faţă de luna martie, când era 14,2%. Cei care se tem de creşterea numărului de refugiaţi reprezintă 7,5%, în scădere fafaţă de luna martie, când era 11,5%.

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda News.ro. Datele au fost culese în perioada 15 – 22 septembrie, prin metoda CATI (interviuri telefonice). Volumul eşantionului simplu, stratificat, este de 1550 de persoane, reprezentativ pe categoriile sociodemografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.49 %, la un grad de încredere de 95%.

NewMoney

Recent Posts

Producătorul de articole de lux Chanel intră pe piaţa chineză

Renumita companie Chanel intenţionează să deschidă mai multe magazine în China, chiar dacă cumpărătorii chinezi…

5 ore ago

Ucraina le cere partenerilor occidentali să intercepteze rachete ruseşti de pe teritoriul NATO

Ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, a lansat marţi un apel către partenerii occidentali să…

6 ore ago

Poluare masivă în Marea Neagră. Substanțe nocive în apa mării, de 60 de ori peste normă

Chiar înaintea începerii sezonului estival, specialiștii sunt în alertă şi prelevează probe de apă din…

7 ore ago

România a avut cel mai semnificativ avans din UE al lucrărilor de construcţii

Lucrările de construcţii au scăzut cu 0,1% în Uniunea Europeană şi au crescut cu 0,1%…

8 ore ago

93.000 de companii au beneficiat de finanţare prin programul IMM Invest

93.000 de companii au beneficiat, până în prezent, de finanţare prin intermediul programului IMM Invest,…

9 ore ago

Proprietăţi de 7 miliarde de euro vor fi oferite la vânzare la Târgul Naţional Imobiliar

Proprietăţi imobiliare în valoare totală de şapte miliarde de euro vor fi scoase la vânzare…

10 ore ago

Acest website folosește cookies