Sondaj: Doi din trei profesori nu se descurcă cu predarea online. Dascălii, buni de plată

Elena Marinescu 03/11/2020 | 19:33 Ştiri
Sondaj: Doi din trei profesori nu se descurcă cu predarea online. Dascălii, buni de plată

Două treimi (66,2%) dintre cadrele didactice, practic doi din trei profesori, spun că au nevoie de cursuri de perfecţionare pentru a putea preda online. De asemenea, aproape jumătate (45,7%) afirmă că autorităţile locale nu au ajutat în niciun fel şcoala în această perioadă.

Potrivit aceluiaşi sondaj, 16,8% dintre repondenţi spun că unităţile de învăţământ nu au pus la dispoziţia cadrelor didactice măşti şi materiale igienico-sanitare, în timp ce 37% dintre cadrele didactice care au răspuns la chestionar au fost obligate să-şi achiziţioneze un laptop/tabletă pentru a putea preda.

Profesorii scot bani din buzunar pentru predare online

Totodată, unul din trei profesori (33%) spune că a plătit din propriul buzunar peste 1.000 de lei pentru a putea preda online. „Doar 54,2% dintre repondenţi afirmă că autorităţile locale au venit în ajutorul şcolilor. Cele mai multe dintre acestea au asigurat măşti de protecţie şi materiale igienico-sanitare.

Sunt însă şi destul de multe unităţi administrativ-teritoriale care au achiziţionat laptopuri/tablete pentru cadrele didactice şi/sau pentru elevi şi care au montat echipamente pentru predarea în sistem hibrid şi online (proiectoare, table inteligente, camere web etc.)”, se arată într-un comunicat al Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, care a realizat sondajul.

Totodată, peste 40% dintre repondenţi predau exclusiv în sistem online (scenariul roşu), 32,7% în sistem hibrid (scenariul galben) şi doar 25% faţă în faţă (scenariul verde). „Cadrele didactice din şcolile aflate în scenariul verde au spus, în proporţie de 83,2%, că au primit măşti de protecţie şi materiale igienico-sanitare de la unităţile de învăţământ”, se arată în comunicat.

Ce probleme întâmpină cadrele didactice

Majoritatea unităţilor de învăţământ (73,3%) este pregătită pentru schimbarea scenariului în cazul în care apar cazuri COVID în şcoală, mai susţin reprezentanţii Federaţiei.

Potrivit sursei citate de Agepres, majoritatea problemelor semnalate este legată de echipamentul folosit şi de viteza de internet. De asemenea, cadrele didactice au scos în evidenţă lipsa de interes a unor elevi, care, în cel mai bun caz, se conectează, însă nu sunt atenţi la oră.

Sondajul a fost făcut în perioada 27 octombrie – 2 noiembrie 2020 în rândul cadrelor didactice, pentru a încerca să afle situaţia reală din unităţile de învăţământ în perioada stării de alertă. La chestionar au răspuns peste 8.500 de cadre didactice, cele mai multe dintre acestea (40,4%) fiind în categoria de vârstă 40-49 de ani.

Peste 4.000 de școli, în scenariul roşu

Numărul școlilor din țară în care cursurile se țin exclusiv online a depășit 4.000, a anunțat marți Ministerul Educației și Cercetării.

Potrivit unui comunicat al MEC, 8.543 de unități de învățământ sunt în scenariul 1 sau verde, cu participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară. Alte 5.077 de unități de învățământ funcționează în scenariul 2 sau galben. Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, conform Mediafax.

De asemenea, MEC a anunțat că 4.036 de unități de învățământ sunt incluse în scenariul 3 sau roșu, care implică participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.

„Menționăm că dintre cele 4.036 de unități aflate în această situație, 367 de unități de învățământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 3.669 unități de învățământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidență a cazurilor din localitatea în care funcționează ori a infrastructurii școlare/școli în care se execută diverse lucrări de reabilitare”, se arată în comunicat.