Ştiri

Softbinator Technologies își mută birourile în Opera Center

Softbinator Technologies (simbol bursier CODE), companie românească de dezvoltare de software specializată în designul, dezvoltarea şi lansarea de produse inovatoare pe piaţă, a ales clădirea Opera Center One, din portofoliul CA Immo, pentru a fi noul său spațiu de lucru.

Softbinator Technologies, companie fondată de Daniel Ilinca, și-a extins echipa de specialiști în urma dezvoltării și listării la Bursa de Valori București, având astfel nevoie de un spațiu mai generos, în proximitatea metroului și a Universității Politehnica, unde studiază o parte dintre angajați. Consiliată de CBRE, Softbinator Technlogies a ales, în urma unui proces eficient de real estate, un spațiu de lucru de aproximativ 1.000 mp, situat la etajul 4 al clădirii Opera Center, aceasta fiind a doua tranzacție încheiată de CBRE în proiectul Opera Center în mai puțin de șase luni.

Odată ce am realizat saltul de la etapa în care eram o companie de IT către momentul actual, când suntem în centrul unui grup de companii ce completează și extind serviciile pe care le oferim, relocarea într-o clădire precum Opera Center marchează un nou punct semnificativ în evoluția Softbinator Technologies. Echipa noastră este în plină extindere, căutăm în continuare colegi noi și acum avem un argument în plus: un birou aproape de metrou, de universități pentru a facilita participarea la cursuri, dar și de parcuri. Succesul companiei a avut și va continua să aibă la bază eforturile, munca și creativitatea angajaților și colaboratorilor noștri. Prin urmare, sunt încrezător că acest spațiu, pe care l-am ales cu grijă, ne va aduce multă inspirație și energie pentru proiectele noastre curente și viitoare realizate prin tehnologie cutting-edge”, a declarat Daniel Ilinca, fondator și CEO al Softbinator Technologies.

Softbinator Technologies ocupă locul trei la nivel național în topul „Cel mai bun Angajator în 2021”, realizat de platforma Undelucrăm.ro. În decembrie 2021, compania s-a listat pe piața AeRO a Bursei de Valori București, iar în prezent are o capitalizare de piață de peste 70 milioane de lei. În 2022, Softbinator Technologies are în vedere deschiderea unui birou în Silicon Valley, Statele Unite și consolidarea parteneriatelor pe piața din Israel, unde domeniul tehnologiei a depășit deja pragul de 20% din contribuția la PIB. De asemenea, compania va continua planurile de extindere în ceea ce privește gama de servicii și produse oferite, prin realizarea de noi tranzacții M&A.

Softbinator a fost consiliată de compania de consultanță CBRE România în găsirea celui mai potrivit spațiu pentru relocare, luând în calcul toate aspectele, inclusiv strategia de brand de angajator și planurilor de dezvoltare ale companiei. Echipa CBRE a fost alcătuită din Ana Vicoveanu, Consultant Office și Andrei Gavrilovici, Consultant Senior Office, care au identificat soluția ideală pentru o relocare într-un timp foarte scurt într-un sediu ales să îndeplinească nevoile strategice atât pentru dezvoltarea business-ului, cât și pentru consolidarea companiei ca angajator de top.

Softbinator Techologies este o companie care se pregătește să facă istorie pe piața de software, având în spate o echipă creativă și plină de energie. Mă bucur să văd încă o companie românească în plină ascensiune, care înțelege beneficiile pe care biroul potrivit le poate aduce pentru dezvoltarea echipei și investește în starea de bine a oamenilor săi. Suntem mereu concentrați să obținem un proces de relocare fluent, eficient și simplificat, cu rezultate benefice pentru chiriași, iar colaborarea cu CA Immo a fos din nou la înălțime, asigurând reușita acestui proces”, a declarat Ana Vicoveanu, Consultant Offices, CBRE România.

Andrei Dumitru

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

22 de ore ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

23 de ore ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

23 de ore ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

o zi ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

o zi ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

2 zile ago

Acest website folosește cookies