Ştiri

Skoda Auto a reluat duminică activităţile de producție, după o pauză de două săptămâni

Skoda Auto, divizia cehă a grupului german Volkswagen, a reluat duminică activităţile productive, după o pauză de două săptămâni luată din cauza lipsei semiconductorilor, a declarat un purtător de cuvânt al companiei, informează News.ro

Skoda, cel mai mare exportator din Cehia, a anunţat pe 7 octombrie că ”va reduce semnificativ sau chiar va opri” producţia, începând din 18 octombrie şi până la sfârşitul acestui an, din cauza deficitului de semiconductori existent la nivel global, care afectează sectorul auto.

”Pot confirma că majoritatea liniilor de producţie ale Skoda Auto vor relua activitatea, după o întrerupere de două săptămâni, în această seară, începând cu tura de noapte, la ora 22:00”, a spus Kamila Biddle, confirmând o informaţie publicată anterior de agenţia de presă CTK.

Asociaţia Cehă a Industriei Auto a declarat că producătorii de automobile din Cehia vor produce anul acesta cu un sfert de milion mai puţine maşini decât erau aşteptările, din cauza deficitului global de semiconductori, costând sectorul auto ceh 200 de miliarde de coroane (9 miliarde de dolari) în vânzări.

Sectorul auto este coloana vertebrală a economiei cehe, angajând 180.000 de lucrători şi reprezentând un sfert din producţia industrială.

Economia cehă a înregistrat în trimestrul al treilea o creştere mai lentă decât era anticipat, arătând o redresare încetinită de scăderea cererii externe şi criza globală din lanţurile de aprovizionare.

Andrei Dumitru

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

o oră ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

2 ore ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

2 ore ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

6 ore ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

6 ore ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

19 ore ago

Acest website folosește cookies