Ştiri

Sivache: Nu am venit la ASSMB să îmi fac fani; sunt aici pentru oameni, nu să fur de la gura pacienţilor

Directorul general al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), Oana Gabriela Sivache, a declarat că percheziţiile DNA la sediul instituţiei nu aruncă „o pată neagră” asupra activităţii instituţiei, ci fac „lumină, curăţenie”.

„Acesta este un moment important pentru noi, cei care ne dorim să muncim cinstit în această instituţie. Nu este o situaţie care să arunce o pată neagră asupra activităţii noastre, ci este un moment în care se face lumină, curăţenie.

În calitatea mea de director general al ASSMB, am responsabilitatea şi onoarea de a fi în serviciul pacienţilor care au nevoie de ajutor, în toate cele 19 spitale administrate de Primăria Bucureşti”, a arătat ea în cadrul unei declaraţii de presă.

 

Totodată, a subliniat că liderii din sănătate trebuie să fie „modele de integritate” şi să pună pacientul în centrul deciziilor. „Misiunea mea şi a colegilor mei este aceea de a oferi specialiştilor instrumentele necesare pentru a salva vieţi. Nu am venit la ASSMB să îmi fac fani. Sunt aici pentru oameni, nu să fur de la gura pacienţilor, şi aşa chinuiţi de boli. Suntem aici să dezvoltăm un mediu definit de profesionalism, integritate şi compasiune. Toţi cei care nu înţeleg această misiune, sfidând legislaţia şi, implicit, siguranţa pacienţilor, trebuie să răspundă pentru faptele lor”, a precizat Sivache, potrivit Agerpres.

Directorul ASSMB a adăugat că fiecare act de corupţie din acest sistem nu doar erodează încrederea pacienţilor, ci pune în pericol vieţi. „Când un spital ia foc, când aparatura medicală cumpărată cu preţuri supraevaluate nu este folosită sau se strică rapid, tragedia nu este doar financiară, este umană. Într-un sistem de sănătate corupt, odată cu resursele financiare care se scurg, se pierde şi calitatea îngrijirii medicale, iar, uneori, se pierd vieţi.

Să ignorăm existenţa corupţiei este ca şi cum am arunca cu pietre în ambulanţe venite să ne salveze. Corupţia distorsionează priorităţile, astfel încât deciziile nu sunt luate în funcţie de a salva vieţi, ci în funcţie de profit. Nu putem tolera un asemenea compromis pentru că reprezintă o trădare a încrederii pe care oamenii o au în noi, o trădare a vieţii. Din tăcere se pot naşte tragedii”, a susţinut aceasta.

Oana Sivache a subliniat că lupta împotriva corupţiei nu este doar o responsabilitate legală, ci şi o obligaţie morală pentru a proteja „cel mai de preţ bun al nostru – sănătatea publică”. „Este vital ca managerii instituţiilor care conduc sistemul de sănătate să-şi asume un rol activ şi decisiv în lupta împotriva acestui flagel”, a punctat directorul ASSMB.

Cristian Plută, director adjunct al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), din cadrul Primăriei Capitalei, este acuzat de DNA că ar fi primit 20.000 de euro mită de la managerul Spitalului Colentina, George Mirel Cristescu, în schimbul intervenţiei la Primărie pentru numirea acestuia în funcţie, au declarat surse judiciare.

Elena Marinescu

Recent Posts

Ciolacu: România se dezvoltă economic. Salariul mediu a depăşit 1.000 de euro

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că guvernanții au reușit să dezvolte România printr-o viziune bazată…

39 de minute ago

Comisia Europeană estimează o creștere a PIB în 2024 de 1% în UE

Conform previziunilor din primăvară ale Comisiei Europene, creșterea PIB-ului în 2024 ar urma să fie de 1,0…

o oră ago

Salina Praid îşi sistează temporar activitatea

Salina Praid îşi sistează temporar activitatea, atât de extracţie, cât şi de vizitare, după apariţia…

o oră ago

România Atractivă, o nouă platformă de promovare a turismului cultural

Turiştii români şi străini pot descoperi, începând de miercuri, noi destinaţii de călătorie în ţara…

2 ore ago

Premierul slovac Robert Fico, victima unei tentative de asasinat (VIDEO)

UPDATE 18.17. Potrivit canalului Joj TV, Robert Fico a fost împușcat de un bărbat de 71…

3 ore ago

RAD ART FAIR 2024 se deschide pe 16 mai la Hotel CARO – Parteneriat

RAD ART FAIR, cel mai important eveniment dedicat pieței de artă contemporană din România se…

3 ore ago

Acest website folosește cookies