Ştiri

Sindicatele din educație anunță grevă generală din 22 mai

Reprezentanţii federaţiilor sindicale din educaţie au anunţat, marţi, că vor declanşa greva generală din 22 mai. Ea va fi precedată de o grevă de avertisment, miercuri, între orele 11.00 şi 13.00.

Decizia de a recurge la protest a fost luată în urma referendumului organizat de organizaţiile sindicale în rândul angajaţilor din sistem. Salariaţii din învăţământ solicită majorarea salariilor, investiţii în baza materială a şcolilor, eliminarea birocraţiei, dar şi măsuri pentru ca incidente violente să nu mai aibă loc în şcoli.

”Nemulţumirile sunt arhicunoscute, nu cred că mai e momentul să le amintim: de la salarii umilitoare, prăbuşirea puterii de cumpărare din cauza inflaţiei, anomalii în ceea ce priveşte salarizarea celor care ocupă funcţii de conducere şi altele. Prin urmare, în urma acestui referendum, la nivelul Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ procentul de grevă este de 71,29% dint totalul membrilor de sindicat, ceea ce înseamnă foarte mult. (…) Acesta este rezultatul, este voinţa oamenilor de a declanşa conflictul colectiv de muncă şi de a intra în grevă generală”, a anunţat, marţi, liderul FSLI, Simion Hăncescu.

El a explicat că la ultima grevă generală, care a avut loc în urmă cu aproape 18 ani, 60% dintre membrii de sindicat din învăţământ au fost pentru această acţiune.

La rândul său, Marius Nistor, liderul Federaţiei ”Spiru Haret”, a arătat că 73,23% dintre membrii Federaţiei s-au exprimat pentru grevă. Acesta a precizat că din 17 mai, între orele 11-13, va începe o grevă de avertisment, în aceste ore urmând a fi oprită orice activitate.

”Conform datelor referendumului declanşat de Federaţia Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret împreună cu FSLI (…) din cei 70.000 de membri de sindicat 73,23% s-au exprimat în favoarea declanşării grevei generale cu începere din 22 mai. Greva generală va fi precedată, conform prevederilor legislaţiei în vigoare, de declanşarea unei greve de avertisment care va avea loc cu începere din 17 mai, în intervalul orar 11-13, cu încetarea tuturor activităţilor specifice care ar trebui să se desfăşoare în unităţile de învăţământ preuniversitar”, a afirmat Marius Nistor.

El a precizat că participarea dascălilor la marşul din 10 mai a fost un ”mesaj extrem de puternic” transmis de salariaţii din sistem către guvernanţi, mesaj conform căruia angajaţii din educaţie nu mai acceptă tergiversarea unor măsuri care să rezolve doleanţele personalului didactic, nedidactic şi didactic auxiliar.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Nestlé lansează 40 de noi produse în cinci segmente de piață diferite (P)

Primăvara aduce 40 de noi produse din cinci categorii în portofoliul Nestlé, cea mai mare…

6 minute ago

Raionul de Pește Floreasca redefinește experiența gastronomică prin relansarea conceptului Chef Table (P)

Raionul de Pește Floreasca, cel mai apreciat restaurant gourmet de pește și fructe de mare…

9 minute ago

INS: Managerii estimează creşterea preţurilor în construcţii şi în comerţul cu amănuntul

Managerii estimează creştere a activităţii în construcţii şi în comerţul cu amănuntul, o relativă stabilitate…

2 ore ago

Drumul de acces către cartierul Greenfied, pe masa Consiliului General

Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în şedinţă, iar printre proiectele de pe ordinea de…

2 ore ago

Sondaj INSCOP: 23,4% dintre români consideră că imigranţii din Orientul Mijlociu reprezintă o ameninţare pentru România

Mai puţin de un sfert dintre români consideră că imigranţii din Orientul Mijlociu reprezintă o…

3 ore ago

Acest website folosește cookies