Sindicaliştii din învăţământ acuză transformarea şcolilor în bombe epidemiologice: Instituţiile statului nu şi-au făcut treaba!

Elena Marinescu 18/09/2020 | 17:52 Ştiri
Sindicaliştii din învăţământ acuză transformarea şcolilor în bombe epidemiologice: Instituţiile statului nu şi-au făcut treaba!

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) face un apel public pentru dotarea unităţilor şcolare şi a elevilor care nu dispun de tablete sau laptopuri cu mijloacele necesare desfăşurării cursurilor online, în contextul a ceea ce sindicaliştii din domeniu numesc „explozia cazurilor de îmbolnăviri cu noul coronavirus înregistrate în tot mai multe şcoli din România”.

Oficialii FSLI susţin că, în caz contrar, învăţământul riscă să intre în blocaj. „Multe dintre unităţile de învăţământ devin bombe epidemiologice, pentru că instituţiile statului nu şi-au făcut treaba”, consideră liderul FSLI.

„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ atrage atenţia tuturor instituţiilor statului responsabile cu buna desfăşurare a procesului instructiv-educativ din unităţile de învăţământ din România că riscăm să ajungem într-un blocaj! Explozia cazurilor de îmbolnăviri cu noul coronavirus înregistrate în tot mai multe şcoli din România ne aduce în faţa unei situaţii pe care guvernanţii ar fi trebuit să o anticipeze: şcolile se vor închide, iar cursurile vor avea loc în scenariul roşu, respectiv în mediul online”, susţin sindicaliştii într-un comunicat dat publicităţii vineri.

Fără mijloace de predare online

Oficialii FSLI susţin că la finalul primei săptămâni a anului şcolar în multe localităţi elevii şi cadrele didactice nu au tablete, iar conexiunea la internet a şcolilor lipseşte. Ei cataloghează drept „deşartă” speranţa că autorităţile publice locale vor reuşi să asigure aceste echipamente.

„În aceste condiţii cursurile nu pot avea loc, iar elevilor li se încalcă un drept fundamental, acela de a beneficia de acces la educaţie. Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ consideră că în absenţa unui program naţional guvernamental, prin care să se asigure echipamente elevilor şi cadrelor didactice, sute de mii de elevi nu vor avea posibilitatea să participe la şcoala online. Speranţa că autorităţile locale vor asigura aceste echipamente este deşartă, pentru că puţine sunt cele care au fondurile necesare, iar varianta ca unităţile de învăţământ să facă proiecte, prin care să achiziţioneze echipamente, este şi ea utopică”, precizează FSLI.

Lipsa protecţiei medicale pentru personalul vulnerabil

Nu în ultimul rând, sindicaliştii din educaţie Guvernului, cât şi Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii să se implice „pentru a remedia lacunele legislative în ceea ce priveşte protecţia copiilor şi a angajaţilor care au diferite afecţiuni şi care îi pot transforma în victime ale noului coronavirus”, ei subliniind că în ţări precum Germania s-a făcut o testare în masă pentru izolarea celor bolnavi de elevii şi profesorii care merg în şcoli.

„Multe dintre unităţile de învăţământ devin bombe epidemiologice, pentru că instituţiile statului nu şi-au făcut treaba, deşi au avut luni bune la dispoziţie în care să aplice un plan bine pus la punct de măsuri prin care să fie protejaţi atât elevii cât şi angajaţii din sistem. Realitatea este crudă: ne pregătim în multe dintre şcoli de aplicarea scenariului roşu, în care cursurile vor avea loc în sistem online. Am senzaţia însă că guvernanţii se află într-o stare de amorţeală, aflaţi probabil cu gândul doar la alegerile locale şi parlamentare”, susţine, în documentul citat, preşedintele FSLI, Simion Hăncescu.

Zeci de școli au intrat în scenariul galben sau chiar roșu într-o singură zi

Zeci de școli din țară au ieșit din scenariul verde de ieri până azi și au intrat în scenariul galben sau chiar roșu, cu predare exclusiv online, potrivit datelor comunicate de Ministerul Educației.

Situația școlilor din țară în privința scenariilor după care se desfășoară orele, valabilă vineri, la ora 12.00, era următoarea (date comunicate zilnic de Ministerul Educației):

– 12.953 de școli Scenariul 1 (verde): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară

– 4.391 de școli în Scenariul 2 (galben). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție

– 312 de școli în Scenariul 3 (roșu): participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.

Față de ziua precedentă, situația a evoluat în sensul că aproape 30 de școli din țară au ieșit din scenariul verde și au trecut în scenariul galben sau roșu.

Vineri, numărul școlilor din scenariul verde a scăzut cu 28 față de joi, când erau 12.981 de școli complet deschise.

În schimb, a crescut numărul școlilor din scenariul galben (cu 16 mai multe vineri decât joi, când erau 4.375) și numărul școlilor din scenariul roșu, complet închise (cu 12 mai multe vineri decât joi, când erau 300).