Sindicaliştii din Educaţie cer salarii mărite pentru cadrele didactice, din cauza inflaţiei

Elena Marinescu 25/11/2022 | 19:06 Ştiri
Sindicaliştii din Educaţie cer salarii mărite pentru cadrele didactice, din cauza inflaţiei

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) solicită aplicarea în integralitate, în regim de urgenţă, a prevederilor Legii – cadru nr 153/2017 pentru toţi salariaţii din învăţământ şi acordarea unei indexări suplimentare a salariilor, astfel încât să fie acoperită creşterea galopantă a preţurilor la bunuri şi servicii, precum şi rata inflaţiei.

Potrivit unui comunicat al FSLI, rata inflaţiei afectează grav statutul social, situaţia materială şi condiţia umană a salariaţilor din sistemul de învăţământ preuniversitar de stat din România.

Totodată, sindicaliştii solicită cuprinderea tuturor funcţiilor din sistemul educaţional într-o singură anexă la noua lege-cadru de salarizare, astfel încât poziţionarea salariaţilor din învăţământul preuniversitar de stat în grila de salarizare să fie superioară celei actuale şi să corespundă în mod obiectiv complexităţii, importanţei sociale şi responsabilităţii muncii lor.

Sporuri pentru condiţii de muncă pentru salariaţii din Educaţie

Reprezentanţii FSLI mai solicită acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă salariaţilor din Educaţie, înlăturându-se discriminarea acestora în raport cu celelalte categorii de bugetari care beneficiază de aceste sporuri.

Sindicaliştii cer asigurarea de resurse financiare substanţiale pentru finanţarea educaţiei, condiţie esenţială pentru dezvoltarea sistemului de învăţământ şi evoluţia întregii societăţi româneşti.

Pe lista de revendicări se mai află reformarea programelor şcolare astfel încât competenţele dobândite să fie corelate cu exigenţele impuse de realităţile economiei româneşti. Astfel, se asigură integrarea absolvenţilor pe piaţa muncii, iar îmbunătăţirea inserţiei profesionale a elevilor va conduce, în timp, la creşterea prestigiului cadrelor didactice, a şcolii româneşti în ansamblul ei.

Dotarea unităţilor de învăţământ la standardele necesare

Reprezentanţii FSLI solicită, de asemenea, alocarea de fonduri de la bugetul de stat, pentru aducerea infrastructurii şcolare şi a dotărilor din unităţile de învăţământ la standardele necesare, astfel încât să se poată desfăşura un învăţământ de calitate pentru toţi copiii, indiferent de mediul urban sau rural în care sunt situate unităţile şcolare.

De asemenea, sindicaliştii pledează pentru un pachet legislativ coerent în domeniul învăţământului, care să nu fie supus unui proces de modificare şi completare permanentă.

„Stabilitatea legislaţiei specifice va genera predictibilitate în politicile educaţionale, absolut necesară atât pentru beneficiarii educaţiei, dar mai ales pentru personalul din sistem. Noua lege a învăţământului preuniversitar trebuie, în primul rând, să ţină cont de realităţile economice şi sociale din România, dar şi de ţintele strategice ce se urmăresc a fi atinse prin adoptare”, se menţionează în comunicat.

Acordarea de facilităţi pentru angajaţii din învăţământ

De asemenea, noul pachet legislativ trebuie să cuprindă acordarea de facilităţi pentru angajaţii din învăţământ, precum şi păstrarea actualelor norme de predare pentru cadrele didactice.

„Învăţământul românesc continuă să fie un domeniu neatractiv pentru absolvenţii performanţi ai învăţământului superior, principalele cauze fiind salariile nemotivante, foarte mici în comparaţie cu salariile altor categorii de personal plătite din fonduri publice, condiţiile de muncă din şcolile din România, lipsa de stabilitate legislativă şi de predictibilitate a sistemului”, se menţionează în comunicat.

Potrivit FSLI, vârsta medie a cadrelor didactice continuă să fie ridicată, peste 60.000 dintre acestea având mai mult de 50 de ani, factor coroborat cu numărul foarte mare de personal didactic necalificat/în curs de calificare, încadrat în sistemul educaţional (aproximativ 4.000 de cadre didactice fără studii de specialitate, caz unic în rândul ţărilor membre ale UE).

Scădere accentuată a puterii de cumpărare a salariaţilor din învăţământ

Totodată, puterea de cumpărare a salariaţilor din învăţământ cunoaşte o scădere accentuată, mai ales în ultimul an, din cauza creşterii galopante a inflaţiei şi a preţurilor la produsele de consum de bază şi la utilităţi.

„Continuă politica de subfinanţare cronică a sistemului de învăţământ, prin alocarea anuală de fonduri iresponsabil de mici, puţin peste 3% din PIB, în condiţiile în care media în Uniunea Europeană este de aproximativ 4,75%. Lipsesc sau sunt total insuficiente investiţiile necesare pentru dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii sistemului de învăţământ şi de formare profesională – modernizarea, dar şi construirea de creşe, grădiniţe, şcoli gimnaziale, şcoli profesionale, licee, săli şi terenuri de sport, ateliere-şcoală, cabinete medicale şi stomatologice, astfel încât să oferim preşcolarilor şi elevilor din România standarde ridicate de infrastructură şi un act educaţional de calitate”, precizează sursa citată.

Reprezentanţii FSLI susţin că se confruntă cu o insuficientă schemă de încadrare cu personal, mai ales în cazul personalului didactic auxiliar şi nedidactic. „Şcoala românească este din ce în ce mai neatractivă pentru un procent mare de elevi, deoarece competenţele dobândite la absolvirea studiilor nu le permit integrarea socio-economică, în contextul unei pieţe a forţei de muncă tot mai complexe.

Există o stare de incertitudine şi de confuzie în rândul angajaţilor ca urmare a modificărilor care urmează să fie aduse noii legi privind sistemul de învăţământ preuniversitar, dar şi în ceea ce priveşte legea salarizării”, se mai spune în comunicat.