Simona Halep, la plecarea în China: Fizic sunt sută la sută

NewMoney 18/09/2019 | 13:07 Ştiri
Simona Halep, la plecarea în China: Fizic sunt sută la sută

Simona Halep a declarat, miercuri, la plecarea în China, unde va participa la turneele de la Wuhan şi Beijing, că este aptă din punct de vedere fizic după accidentarea suferită la gleznă.

„Mă simt destul de bine, sunt încrezătoare şi sper să-mi meargă bine. Este un pic mai diferit, mâncarea este diferită, aerul este diferit, cultura de acolo mai diferită, aşa că încerc să mă adaptez cât pot de bine şi să joc cât se poate de bine, însă nu este uşor. Fizic sunt sută la sută, nu am niciun fel de probleme. Am avut nişte probleme la gleznă, de fapt la tendonul lui Ahile împreună cu glezna, acum mă simt bine, am făcut recuperarea, am făcut tratament, m-am antrenat în ultima săptămână şi acum mă simt bine. Darren Cahill va reveni în noul sezon, nu la turneele acestea”, a declarat Halep, la Aeroportul Internaţional Henri Coandă.

În acest sezon, Halep, locul 6 WTA, va mai evolua la turneele de la Wuhan (Premier 5, 22 – 28 septembrie)  şi Beijing (Premier Mandatory, 28 septembrie – 6 octombrie) şi la Turneul Campioanelor (27 octombrie – 9 noiembrie).


FOTO: Hepta/Mediafax

Sursa: News.ro