Ştiri

Simona Halep a ieşit din Top 10 WTA după mai mult de şapte ani

Simona Halep a coborât de pe locul 10 pe locul 13 WTA, cu 3.925 de puncte, în clasamentul WTA dat publicităţii luni. Halep coboară după 373 de săptămâni de prezenţă neîntreruptă în primele zece jucătoare ale lumii.

Ea a intrat în Top 10 WTA la 27 ianuarie 2014 şi este pe locul al optulea în ceea ce priveşte longevitatea între primele zece jucătoae, din noiembrie 1975, când a fost dat publicităţii primul clasament WTA.

Simona Halep nu a mai jucat din 12 mai, de la turneul de la Roma, când a suferit o accidentare la gleznă, care a făcut-o să rateze turnee importante, precum Roland Garros, Wimbledon şi Jocurile Olimpice.

De această situaţie a profitat jucătoarea cehă Barbora Krejcikova, sportivă care a urcat de pe locul 11 pe 10, cel mai bun din carieră.

O coborâre importantă, de pe locul 5 pe 8 a înregistrat şi jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu.

Au urcat câte o poziţie Elina Svitolina, Karolina Pliskova şi Iga Swiatek.

Top 10 WTA

  1. Ashleigh Barty (Australia) – 9.635 de puncte;
  2. Naomi Osaka (Japonia) – 7.146;
  3. Arina Sabalenka (Belarus) – 6.845;
  4. Sofia Kenin (SUA) – 5.345;
  5. Elina Svitolina (Ucraina) – 5.035;
  6. Karolina Pliskova (Cehia) – 4.850;
  7. Iga Swiatek (Polonia) – 4.550;
  8. Bianca Andreescu (Canada) – 4.431;
  9. Garbine Muguruza – 4.165.
  10. Barbora Krejcikova (Cehia) – 4.113.

Dintre celelalte jucătoare române, Mihaela Buzărnescu a urcat 18 poziţii, până pe locul 152.

În afară de Halep, româncele din Top 200 sunt următoarele:

  • Sorana Cîrstea se menţine pe locul 40, cu 1.734 puncte;
  • Irina-Camelia Begu a coborât de pe locul 74 pe 76, cu 1.015 de puncte;
  • Patricia Ţig a coborât o poziţie, până pe locul 91, cu 890 de puncte;
  • Ana Bogdan a coborât de pe locul 102 pe locul 103, cu 826 de puncte;
  • Elena-Gabriela Ruse a coborât de pe locul 107 pe 110, cu 786 de puncte.
  • Irina Bara a coborât de pe locul 120 pe 121, cu 712 puncte;
  • Jaqueline Cristian a urcat de pe locul 149 pe 148, cu 565 de puncte;
  • Mihaela Buzărnescu a urcat de pe locul 170 pe 152, cu 542 de puncte.
Andrei Dumitru

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

2 zile ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

2 zile ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

2 zile ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

2 zile ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

2 zile ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

3 zile ago

Acest website folosește cookies