Sicriul cu corpul neînsufleţit al lui Maradona, depus la palatul prezidenţial din Buenos Aires

Andrei Dumitru 26/11/2020 | 11:09 Ştiri
Sicriul cu corpul neînsufleţit al lui Maradona, depus la palatul prezidenţial din Buenos Aires

Sicriul cu corpul neînsufleţit al lui Maradona a fost depus la palatul prezidenţial din Buenos Aires.

Sicriul lui Diego Maradona a fost transportat într-o ambulanţă, însoţită de un important dispozitiv de securitate, potrivit AFP. Sute de oameni se aflau deja în faţa palatului prezidenţial (Casa Rosada) pentru a-i aduce un ultim omagiu campionului mondial din 1986, care a murit la vârsta de 60 de ani.

Catafalcul va rămâne la Casa Rosada 48 de ore, timp în care sunt aşteptate peste un milion de persoane să treacă prin faţa acestuia.

Accesul publicului va fi liber, dar securitatea va fi extremă, în special din cauza pandemiei de coronavirus.

Preşedintele Alberto Fernández a explicat că primul lucru pe care l-a făcut când a aflat vestea decesului a fost să ofere familiei un loc pentru ca oamenii să-şi poată lua rămas bun de la vedetă.

„M-am gândit să deschid Casa Guvernului pentru Diego pentru că de pe aceste balcoane a ieşit cu Cupa Mondială în 1986 şi a salutat după Cupa Mondială din 1990 şi vreau ca toţi argentinienii care vor să-şi ia adio să poată face acest lucru”, a spus el.

La început s-a intenţionat ca Maradona să fie dus la stadionul echipei Argentinos Juniors, dar soţia lui Maradona, Claudia Villafane, a preferat Casa Rosada.

Argentina, în doliu

Doliul şi tristeţea s-au răspândit în lume după decesul lui Diego Maradona, care a murit, miercuri, la vârsta de 60 de ani, lăsându-i pe fanii fotbalului orfani de unul dintre cei mai carismatici şi controversaţi jucători din istorie, scrie AFP.

În cartierul Boca din Buenos Aires, dar şi în Europa, la Napoli şi la Barcelona, locuri înalte ale carierei lui El Pibe de Oro (copilul de aur), emoţia s-a răspândit în rândurile fanilor, la câteva ore după anunţarea morţii lui Diego Maradona, campion mondial în 1986, aproape pe cont propriu.

Preşedintele argentinian Alberto Fernandez a decretat trei zile de doliu naţional. El a mai anunţat că priveghiul, programat iniţial pentru trei zile, va avea loc în cele din urmă doar joi, la cererea familiei. Priveghiul are loc la palatul prezidenţial, unde fosta sa soţie, Claudia Villafañe, şi cele două fiice, Dalma şi Gianinna, au sosit cu puţin timp înainte de miezul nopţii, urmate de jucători activi sau retraşi, în special coechipierii de-ai săi, de la Cupa Mondială din 1986.

Sicriul lui Maradona a ajuns noaptea la palatul prezidenţial. Sute de oameni erau deja în faţa Casa Rosada pentru a-şi putea lua rămas bun de la idolul lor.

Mii de admiratori s-au adunat în timpul nopţii lângă stadioanele cluburilor unde Maradona a jucat în Argentina: la Buenos Aires (Argentinos Juniors şi Boca Juniors), Rosario (Newell’s Old Boys) precum şi în La Plata, unde a antrenat Gimnasia până la moartea sa. Sau chiar la River Plate, un club pe care fostul număr 10 îl ura în mod deschis. Alţii s-au adunat în jurul Obeliscului din capitală, un loc tradiţional pentru sărbătorirea evenimentelor sportive.

„Tu ne-ai dus în vârful lumii. Tu ne-ai făcut extrem de fericiţi. Tu ai fost cel mai mare dintre toţi. Mulţumesc că ai existat, Diego”, a declarat preşedintele Argentinei, Alberto Fernandez.

Maradona a decedat din cauza unei insuficienţe cardiace

Diego Maradona a decedat din cauza unei insuficienţe cardiace, potrivit raportului preliminar al autopsiei efectuate miercuri.

Rezultatul final al autopsiei va fi anunţat după testele toxicologice şi histopatologice, care vor releva prezenţa oricăror substanţe în corpul fostului fotbalist.

Potrivit presei locale, un raport preliminar de autopsie a arătat că Diego Maradona a suferit un edem pulmonar acut din cauza insuficienţei cardiace cronice, în timp ce dormea.

Conform medicilor legişti, Maradona a murit de „insuficienţă cardiacă acută, la un pacient cu cardiomiopatie dilatativă, insuficienţă cardiacă congestivă care a generat edem pulmonar acut”.

Miercuri, psihologul şi psihiatrul lui Maradona s-au dus în camera fostului jucător după ce acesta nu a ieşit dimineaţa, constatând că Maradona, despre care se credea că doarme, nu arăta semne vitale.

El nu a putut fi resuscitat prin masajul cardiac efectuat de asistenta şi de medicul său.

Decesul s-a produs miercuri, în jurul orei locale 12.00, în locuinţa fostului jucător din Buenos Aires.

Procurorul general din San Isidro, John Broyad, a declarat că Diego Maradona a murit din cauze naturale, neexistând semne de violenţă pe corpul său.

Considerat unul dintre cei mai mari fotbalişti din toate timpurile, Maradona a fost externat din spital în urmă cu două săptămâni, după o intervenţie chirurgicală pe creier, el fiind supus unei operaţii de rutină pentru un hematom subdural. „El Pibe D’Oro fusese internat în spital din cauza îngrijorărilor legate de anemie şi deshidratare.

Preşedintele Argentinei, Alberto Fernandez, a declarat trei zile de doliu oficial după decesul câştigătorului Cupei Mondiale din 1986.

FOTO: AP/Mediafax