Ştiri

Shanghai extinde carantina totală pentru cele 26 de milioane de locuitori

Oraşul Shanghai va rămâne în carantină în timp ce analizează rezultatele unui exerciţiu de testare pentru COVID-19 a tuturor celor 26 de milioane de locuitori, au anunţat, luni, autorităţile locale, conform Reuters, citează News.ro.

Oraşul chinez a impus carantina în două etape pe 28 martie, iniţial în cartierele estice, iar ulterior tot oraşul a intrat in carantină.

Restricţiile ar fi trebuit să se încheie marţi, la ora locală 5 dimineaţa (24.00, ora României).

Potrivit administraţiei locale, oraşul Shanghai va continua să rămână în lockdown total, locuitorii având permisiunea de a părăsi locuinţa doar pentru tratament medical. Nu a fost menţionată o dată exactă când restricţiile vor fi înlăturate.

China a trimis armata şi mii de angajaţi din domeniul sănătăţii în Shanghai pentru a ajuta la efectuarea testelor COVID-19 pentru toţi cei 26 de milioane de locuitori ai metropolei, fiind cea mai amplă astfel de acţiune de la începutul pandemiei de coronavirus.

Pe 3 aprilie, au fost raportate 8.581 de cazuri asimptomatice şi 425 de cazuri simptomatice de COVID-19.

Testare în masă în Shanghai

Oraşul efectuează un exerciţiu de eliminare a COVID-19, bazat pe testarea, urmărirea şi carantinarea tuturor cazurilor pozitive şi a contactelor lor apropiate.

China foloseşte în principal testarea în comun, o procedură în care până la 20 de mostre de tampon sunt amestecate pentru o procesare mai rapidă.

De asemenea, oraşul a transformat mai multe spitale, săli de sport, blocuri de apartamente şi alte locaţii în spaţii speciale pentru carantină.

Persoanele care refuză să fie testate pentru COVID-19 fără un motiv justificat se vor confrunta cu pedepse administrative sau penale, a anunţat, sâmbătă, Poliţia din Shanghai.

Preşedintele chinez Xi Jinping a îndemnat ţara să elimine focarul cât mai curând posibil, respectând politica de ”eliminare dinamică”.

Sâmbătă, vicepremierul Sun Chunlan a cerut oraşului ”să întrepriundă acţiuni hotărâte şi rapide” pentru ţine sub control pandemia.

Autorităţile din oraşul Suzhou (est) au anunţat că au detectat o versiune a subvariantei Omicron BA.1.1 care nu se potriveşte cu nicio altă variantă din baza de date naţională sau din baza de date internaţională de urmărire a variantelor GISAID, conform presei chineze.

Cotidianul de stat Science and Technology Daily a comunicat că rămâne neclar dacă virusul este o nouă sub-ramură a Omicron şi că apariţia a una sau două versiuni noi este normală, având în vedere răspândirea Omicronului în China.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Proprietăţi de 7 miliarde de euro vor fi oferite la vânzare la Târgul Naţional Imobiliar

Proprietăţi imobiliare în valoare totală de şapte miliarde de euro vor fi scoase la vânzare…

19 minute ago

Nou val de praf saharian deasupra României

Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de…

o oră ago

Bucharest Tech Week aduce în prim plan speakeri mondiali de elită la cele cinci summituri de business – Parteneriat

În perioada 10 - 14 iunie, Bucharest Tech Week va găzdui cinci summituri de business,…

3 ore ago

Biden impune Chinei taxe vamale de 100% pentru a proteja producția locală. Când se vor vedea efectele pentru companii?

Politicilor de susținere prin finanțare pentru industria locală americană li se adaugă măsuri  de protecție…

4 ore ago

Piața românească de investiții imobiliare a încheiat primul trimestru din 2024 cu tranzacții de 202 milioane de euro

Primul trimestru din 2024 s-a încheiat cu investiții imobiliare în valoare totală de 202 milioane…

4 ore ago

Lucrări de reparaţii la reţeaua de termoficare din Capitală. Sute de blocuri rămân fără apă caldă

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă, marţi, lucrări de înlocuire şi de reparaţii pe…

5 ore ago

Acest website folosește cookies