Ştiri

Sfârșit de an dezastruos pentru leu: moneda națională încheie 2017 la un nivel minim istoric față de euro

Banca Națională a României (BNR) a afișat, în ultima zi lucrătoare din an, cel mai slab curs al leului în raport cu euro din istorie.

Referința BNR de vineri a fost de 4,6597 lei/euro. Nivelul minim istoric reprezintă o medie a cotațiilor practicate de societățile bancare autorizate să efectueze operațiuni pe piața valutară. Acestea transmit cotația zilnică băncii centrale care trimite datele către Reuters, agenția fiind cea care calculează cursul de referință publicat ulterior de BNR.

În ultimele ședinte de pe piața valutară evoluția leului s-a desprins de cea a monedelor din regiune, notează Ciprian Dascălu, economist-șef ING.

Cursul din ultima zi lucrătoare a anului este cu circa trei procente mai slab decât cel de la începutul anului, când perechea leu-euro a debutat la 4,5175.

Oficialii băncii centrale au punctat în repetate rânduri faptul că dezechilibrele comerciale externe (diferența dintre importuri și exporturi) pun presiune pe evoluția cursului, dar și că BNR nu poate interveni prea mult deoarece scoaterea leilor din piață pentru întărirea cursului afectează dobânzile și duce la creșterea ROBOR.

Deprecierea constantă a leului este un indiciu asupra faptului că economia României își pierde din nou din avantajele competitive, cel mai însemnat fiind echilibrul macroeconomic.

NewMoney

Recent Posts

Inspectorii ANSVSA au pus sub sechestru sute de kilograme de produse alimentare

Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi…

o zi ago

SWIFT RESPONSE 24: Exerciţiu multinaţional cu 5.000 de militari, dintre care 2.000 de paraşutişti

România participă cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice la un exerciţiu multinaţional…

o zi ago

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai, a…

2 zile ago

GHID. Cine poate beneficia de schema de ajutor de stat de 2,25 miliarde lei pentru investiţii în industrie

Ministerul Finanţelor a publicat Ghidul schemei de 2,25 miliarde lei pentru investiţii majore în industriile…

2 zile ago

Klaus Iohannis a depus o cerere de pensionare

Catedra de profesor de Fizică a preşedintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Naţional „Samuel von…

2 zile ago

Cotaţiile la cacao s-au prăbuşit cu 27% în două zile

Cotaţiile futures la cacao s-au prăbuşit, pierzând până la 27% în doar două zile, iar…

2 zile ago

Acest website folosește cookies