Ştiri

Sesiunea a doua de finanţare pentru Programul ”Prima conectare”, prelungită până pe 26 iulie

A doua rundă de atragere de fonduri în cadrul Programului „Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă şi canalizare”, finanţat din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), se prelungeşte până la data de 26 iulie 2023 sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii de finanţare, a anunţat, miercuri, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

Înscrierile se realizează în baza Ghidului specific, iar cererile de finanţare se transmit la AFM prin aplicaţia informatică destinată programului care este disponibilă pe site-ul instituţiei.

Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei, măsura vizează sprijinirea familiilor şi persoanelor singure cu venituri reduse (care au media veniturilor băneşti nete lunare sub salariul minim brut pe ţară garantat la plată pe membru de familie) pentru plata cheltuielilor de branşare/racordare la sistemul public de alimentare cu apă şi/sau de canalizare.

Solicitanţii care pot depune cereri de finanţare sunt operatorii de servicii de utilităţi publice sau operatorii regionali de servicii de utilităţi publice din sectorul de apă şi apă uzată.

Suma alocată sesiunii de finanţare este de 889.346.500 de lei (cu TVA).

Valoarea maximă eligibilă a proiectului corespunde unui cost unitar de cel mult 1.900 de euro/gospodărie racordată şi/sau branşată la sistemul public de alimentare cu apă şi de canalizare, fără TVA.

Rata de finanţare acordată prin PNRR este de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului, fără TVA.

Andrei Dumitru

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

2 zile ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

2 zile ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

2 zile ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

2 zile ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

2 zile ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

3 zile ago

Acest website folosește cookies