Serviciul de securitate al Rep. Moldova investighează o reţea de spionaj în care ar fi implicaţi şi cetăţeni ai „unui alt stat”

Elena Marinescu 23/02/2023 | 18:19 Ştiri
Serviciul de securitate al Rep. Moldova investighează o reţea de spionaj în care ar fi implicaţi şi cetăţeni ai „unui alt stat”

Serviciul Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova (SIS) a anunţat joi că investighează, împreună cu Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), o reţea de agenţi în care ar fi implicaţi cetăţeni ai Republicii Moldova, dar şi ai „altui stat”, care sunt suspectaţi de trădare de patrie şi spionaj.

Doi cetăţeni ai Republicii Moldova au fost deja arestaţi încă din decembrie 2022, iar alţi trei cetăţeni moldoveni au statut de suspecţi. Acţiunile reţelei ar fi vizat o posibilă lovitură de stat, prin mijloace violente, potrivit descrierii pe care o face SIS într-un comunicat.

Aceste persoane „au fost cooptate de către exponenţi ai serviciilor speciale dintr-un stat terţ, cu rol de asistare a acestora” în acţiuni care, potrivit Codului penal, ţin de „înfăptuirea activităţii duşmănoase împotriva Republicii Moldova”. Este vorba, potrivit SIS, de „acţiuni de destabilizare şi de schimbare a orânduirii constituţionale în stat, prin violenţă”.

„Suplimentar, în baza probelor acumulate, în vizorul oamenilor legii sunt şi cetăţeni ai altui stat, cercetaţi pentru spionaj, care dirijau şi finanţau activităţile subversive ale persoanelor din Moldova”, anunţă SIS. Codul penal stabileşte pentru aceste fapte pedepse cu 12 până la 20 de ani de închisoare, arată sursa citată de News.ro.

Serviciul de securitate precizează că acţiunile sunt investigate încă din 2020, fiind vorba atât de acţiuni planificate, cât şi „parţial realizate”.

SIS enumeră câteva din aceste acţiuni: facilitarea transferurilor financiare, incitarea la ură interetnică, animarea „spiritelor destabilizatorii” şi intoleranţă faţă de anumite categorii de cetăţeni, inclusiv „recrutarea persoanelor pentru participarea la proteste în masă, de natură să degenereze în acte de violenţă în interesul unui stat străin”.

R. Moldova a dejucat un plan al Moscovei de destabilizare prin acţiuni subversive

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunţat la 13 februarie că a fost dejucat un plan al Moscovei de a destabiliza Moldova prin acţiuni subversive, inclusiv luări de ostatici şi atacuri asupra unor instituţii, în care ar fi urmat să fie implicaţi cetăţeni „cu pregătire militară” din Federaţia Rusă, Belarus, Serbia şi Muntengru.

Anunţul SIS despre reţeaua de spionaj descoperită vine în ziua în care Ministerul rus al Apărării a publicat un comunicat în care anunţa că are informaţii conform cărora ucrainenii ar pregăti o provocare în regiunea transnistreană şi ar pune la cale o operaţiune sub steag fals, în care ar invada Transnistria purtând uniforme ale armatei ruse. În replică, autorităţile de la Chişinău au transmis că nu confirmă această informaţie şi au făcut apel la calm.