Ştiri

Semnal de alarmă de la FMI: 2023, un an dificil pentru economia globală

Pentru o mare parte a economiei globale 2023 va fi un an dificil, deoarece principalele motoare ale creşterii globale, Statele Unite, Europa şi China, se confruntă cu o încetinire a activităţilor, a declarat duminică directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva.

Noul an va fi ”mai greu decât anul pe care îl lăsăm în urmă. De ce? Pentru că cele trei economii majore – SUA, UE şi China – încetinesc toate simultan”, a declarat Georgieva în emisiunea ”Face the Nation” a CBS, transmite Reuters, potrivit News.ro.

În octombrie, FMI şi-a redus perspectivele de creştere economică globală în 2023, reflectând impactul negativ al războiului din Ucraina, precum şi presiunile inflaţioniste şi ratele ridicate ale dobânzilor create de băncile centrale precum Rezerva Federală a SUA, menite să re3ducă presiunile preţurilor. De atunci, China a renunţat la politica de zero Covid şi s-a angajat într-o redeschidere haotică a economiei sale, deşi consumatorii de acolo rămân atenţi pe măsură ce cazurile de coronavirus cresc.

În primele sale comentarii publice de la schimbarea politicii, preşedintele Xi Jinping a cerut sâmbătă, în discursul de Anul Nou, mai mult efort şi unitate pe măsură ce China intră într-o ”nouă fază”. ”Pentru prima dată în 40 de ani, creşterea economică a Chinei va fi probabil în 2022 la nivelul sau sub creşterea globală”, a spus Georgieva.

Mai mult decât atât, răspândirea rapidă a infecţiilor de Covid aşteptate acolo în lunile următoare ar putea să îi lovească şi mai mult economia în acest an şi să afecteze atât creşterea regională, cât şi globală, a spus Georgieva, care a călătorit în China în calitate de şefă a FMI la sfârşitul lunii trecute.

Elena Marinescu

Recent Posts

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

o oră ago

Bulgarii dau în judecată Gazprom pentru întreruperea livrărilor de gaze

Ministerul Energiei de la Sofia a anunţat că Bulgargaz intenţionează să declanşeze o acţiune în…

o oră ago

Veşti bune pentru medici. Decizia luată de CNAS privind plata serviciilor medicale

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat ce decizie a luat în urma…

2 ore ago

52 de noi contractate de finanţare prin Programul Anghel Saligny, în valoare de peste 690 milioane lei

Ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veştea, a semnat 52 de noi contracte de finanţare prin Programul Naţional…

3 ore ago

Se reia programul estival de transport „Trenurile Soarelui”. Timp de trei luni, vor circula 30 de trenuri directe spre litoral

CFR Călători anunţă că se reia programul estival de transport ”Trenurile Soarelui”. Turiştii vor avea…

4 ore ago

Auchan anunță oferă mai mulți bani pentru reciclarea ambalajelor cu simbol SGR

Auchan anunță că acordă un bonus suplimentar pentru ambalajele reciclate, pe o perioadă de 4…

5 ore ago

Acest website folosește cookies