Şcolile se redeschid în plină epidemie de gripă fără dezinfectanţi. Cadrele didactice vor face triajul epidemiologic

Elena Marinescu 06/01/2023 | 19:45 Ştiri
Şcolile se redeschid în plină epidemie de gripă fără dezinfectanţi. Cadrele didactice vor face triajul epidemiologic

În condiţiile în care România se află în stare de alertă epidemiologică din cauza valului de infecţii respiratorii, Ministerul Educației a transmis inspectoratelor şcolare judeţene să explice aceste elevilor, părinților şi cadrelor didactice cele mai simple metode de a ţine microbii la distanţă.

Astfel, părinții elevilor sunt primii care trebuie să verifice starea de sănătate a copiilor înainte ca aceștia să plece la școală, potrivit regulilor transmise către inspectoratele județene de Ministerul Educației. Iar la intrarea elevilor în unitățile de învățământ, obligația revine cadrelor didactice. Părinții spun însă că este o misiune greu de pus în practică.

Lipsa asistenţilor medicali din şcoli pune presiune pe cadrele didactice şi părinţi

„Școlile primare, gimnaziale și liceele nu au aceste cabinete școlare. Primăriile trebuie să suplimenteze acțiunea acestor asistenți medicali la nivelul unităților de învățământ. Sunt unităţi de învăţământ cu 800 de elevi, sunt unități de învățământ care învață în două schimburi și în trei schimburi. Sub nicio formă nu avem zece cadre medicale astfel încât să aibă timpul necesar să dea voie acestor copii sau nu să intre într-o unitate de învățământ”. a declarat Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, potrivit TVR.

La rândul său, ministrul Educaţiei, Ligia Deca a reiterat faptul că recomandările sunt legate de triajul epidemioloigic făcut în colaborare cu familiile, „deci o dată un triaj este acasă, al doilea triaj este la începutul orelor de curs, de către învățător, profesor, educator care vede pentru prima dată elevii sau preșcolarii. El este unul observațional”.

Următoarele pe lista obligațiilor care le revin directorilor de grădinițe, școli și licee sunt: asigurarea materialelor necesare pentru dezinfecția mâinilor și suprafețelor, dezinfectarea spațiilor de lucru și aerisirea periodică a încăperilor.

Elevii trebuie să folosească batiste de unică folosință ori de câte ori tușesc sau strănută, iar cadrele didactice și copiii ar trebui să poarte măști de protecție sanitară.

Deca: conduita școlilor trebuie să fie una de prevenție

Potrivit ministrului, conduita școlilor trebuie să fie una de prevenție. „În cazul în care un elev este depistat cu simptome, atunci sunt informați părinții, care trebuie să ia legătura cu medicul de familie.

Și inspectoratele școlare județene au câteva obligații în această perioadă în care ne aflăm în stare de alertă epidemiologică din cauza gripei. Printre acestea, să transmită în școli măsurile de prevenire, inclusiv sub forma unui ghid practic pe înțelesul tuturor și să consulte ministerul în situația excepțională în care o unitate de învățământ solicită suspendarea temporară a cursurilor”, a mai spus Deca.

Cu toate acestea, reprezentanţii elevilor privesc aceste măsuri cu reticenţă. „Avem o oarecare reticienţă vizavi de ce înseamnă asigurarea de dezinfectant, din cauza modului în care lucrează primăriile şi consiliile locale, care din păcate, nu bugetează atât cât ar trebui pentru educaţie, ci doar cât rămâne după ce fac alte suplimentări”, susţine Robert Avram, președintele Colegiului Național al Elevilor.

Ministerul Educaţiei face apel la calm

Ministrul Educaţiei a transmis inspectorilor din toată ţara să înceapă şcoala în condiţii normale, iar aceştia să sprijine şcolile astfel încât învăţământul să rămână în acest regim. Astfel, nu se doreşte un regim online sau hibrid. Dacă într-o şcoală apar mai multe cazuri de gripă, iar directorul doreşte să suspende activitatea trebuie să ia legătura cu Ministerul Educaţiei. Ligia Deca îndeamnă la prevenţie şi calm.

Inspectoratele şcolare vor colabora cu direcţiile de sănătate publică judeţene şi cu Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, în vederea explicării şi accesibilizării măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor în unităţile de învăţământ, având următoarele obligaţii:

  • desemnarea unei persoane responsabile de comunicarea permanentă cu direcţiile de sănătate publică;
  • comunicarea către unităţile de învăţământ a măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul gripal, transmise de Ministerul Sănătăţii, inclusiv sub forma unui ghid practic pe înţelesul tuturor;
  • informarea Ministerului Educaţiei cu privire la orice situaţie excepţională din punct de vedere epidemiologic constatată în unităţile de învăţământ.

Obligaţiile conducerilor unităţilor de învăţământ preuniversitar:

  • diseminarea către părinţii sau reprezentanţii legali ai elevilor/preşcolarilor/ antepreşcolarilor a informaţiilor cu privire la recunoaşterea simptomelor de gripă sau alte infecţii respiratorii, în vederea realizării triajului epidemiologic zilnic la domiciliu, înainte de intrarea copilului în colectivitate, conform ghidului transmis de Ministerul Sănătăţii;
  • realizarea triajului zilnic în colectivităţi şcolare la începutul primei ore de curs a fiecărui schimb;
  • asigurarea materialelor necesare pentru dezinfecţia periodică a mâinilor şi suprafeţelor;
  • efectuarea dezinfecţiei periodice a spaţiilor de învăţământ;
  • aerisirea periodică a încăperilor;
  • instruirea elevilor cu privire la comportamentul adecvat, în caz de tuse sau strănut, astfel încât să nu răspândească virusul gripal, recomandarea utilizării batistelor de unică folosinţă;
  • recomandarea folosirii măştilor de protecţie sanitară, atât pentru personal, cât şi pentru elevi/preşcolari;
  • informarea părinţilor sau a reprezentanţilor legali cu privire la necesitatea consultării medicului de familie la apariţia simptomelor respiratorii pentru stabilirea indicaţiilor terapeutice, izolării şi efectuării unor eventuale investigaţii suplimentare.