Schimbări radicale în Arabia Saudită: eliminarea interdicției ca femeile să conducă automobile este de-abia începutul

Tinerii saudiți se pregătesc pentru o economie complet diferită de ceea ce părinții lor știu. Prințul moștenitor, Mohammed bin Salman, vrea ca petroeconomia regatului să depindă tot mai puțin de veniturile din țiței și să semene tot mai mult cu o economie de tip occidental.
Acest articol a apărut în numărul 46 (6-26 august) al revistei NewMoney
Pe un bulevard aglomerat din centrul Riadului, restaurantul italienesc Forchetta zace de câteva luni de zile gol și prăfuit. La mai puțin de un an de la deschidere, a căzut victima declinului economic al Arabiei Saudite, pe fondul căruia veniturile disponibile au scăzut, iar rata șomajului a ajuns la cel mai înalt nivel din ultimii zece ani.
Totuși, dacă mergi câteva sute de metri mai departe, cafeneaua Draft pare desprinsă dintr-un cartier din Brooklyn sau Beirut. Femei care fumează pe terasă, în surdină muzică pop americană. Un espresso mediu costă echivalentul a 2,90 de dolari, iar o salată în jur de 7,7 dolari. La Forchetta, o pizza ajungea la 13 dolari.
„Oamenii vor să iasă să bea o cafea chiar și când economia merge prost. Deservim o nișă de consumatori – tinerii care sunt oarecum pe picioarele lor, cred că asta ne ajută“, spune Wadha Al Rashid, antreprenoarea de 34 de ani care a deschis cafeneaua în iulie anul trecut, iar recent o a doua locație.
REINVENTAREA UNUI REGAT. Contrastul acesta izbitor dintre eșec și succes a devenit o priveliște la tot pasul în capitala saudită în contextul în care regatul de 86 de ani trece prin cel mai amplu proces de modernizare din istoria sa recentă și tinde să adopte un capitalism de tip occidental. De când guvernul a redus subvențiile și costurile au crescut, afacerile supraviețuiesc doar în funcție de forțele economiei de piață. Managerii se plâng că nu pot face față în noul context, chiar dacă statul, pentru a menține totuși o creștere economică, a mai dat înapoi în privința politicii stricte de reducere a cheltuielilor publice. Cum era de așteptat, există și câștigători ai acestor schimbări, în special milienialii care caută modalități de a capitaliza această revoluție care a zdruncinat din temelie o țară conservator autoritară în ultimii doi ani.
Mesajul moștenitorului coroanei saudite, prințul Mohammed bin Salman (32 de ani), este cât se poate de ferm: rezistența în fața schimbării nu este o opțiune. Clerici independenți, capete regale acuzate de corupție și alți rivali ai noii ordini s-au trezit încarcerați. „Sunt totuși încă destui oameni de afaceri care așteaptă ca totul să revină în vechiul făgaș“, spune Abdullah Al Fozan, președintele filialei saudite a KPMG care face audit pentru mii de companii saudite. „Te adaptezi sau dispari. Pe oameni, ca să-i schimbi, trebuie să-i șochezi cumva“, mai spune acesta.
VICTIMELE SCHIMBĂRII. Începând din 2014, impulsionat de fluctuațiile de preț la barilul de țiței, liderul de facto al Arabiei Saudite, prințul Mohammed bin Salman (MBS) face eforturi să diversifice economia dependentă de veniturile din petrol și să însănătoșească sistemul financiar, creând totodată suficiente locuri de muncă pentru o populație în creștere. Pentru companii echivalează cu sfârșitul erei în care forța de muncă era ieftină, energia subvenționată și contractele cu statul la îndemână.
Compania care controlează Forchetta și alte câteva lanțuri de restaurante a dat afară 500 de oameni în ultimii ani, ajungând la 700 de angajați, și a închis cinci unități, inclusiv Forchetta din centrul Riadului. Vânzările au scăzut cu 20-25% la unele restaurante, spune directorul de operațiuni Rabih Ghostine.
Provocările de care se lovesc în noul context manageri ca Ghostine nu sunt deloc de neglijat. De la începutul anului, prețul la electricitate și gaz a crescut, a fost introdusă TVA, companiile sunt obligate să plătească în plus expații, pentru că mulți au salarii mai mici decât saudiții. Regatul a rămas fără o forță de câteva sute de mii de expați, care au decis să plece, fapt care a scăzut simțitor consumul din restaurante și magazine, dar și pentru serviciile de telecom sau ale școlilor private.
Economia a crescut cu o rată de 1,2% în primul trimestru al anului, după un declin de 0.9% în 2017. Mediul de afaceri susține că este nevoie de ani pentru o revenire completă. Fondul Monetar Internațional (FMI) preconizează o creștere economică de 1,9% pentru 2018, urmând ca ritmul să se accelereze până la 2,3% la nivelul lui 2023 (mult sub nivelul de creștere la momentul în care cotațiile la baril erau cele mai ridicate).
Însă economia saudită este un vapor foare mare. „Nu poate fi întors ușor, iar afaceri la modă precum săli de gimnastică pentru femei nu sunt suficiente pentru a transforma mediul privat saudit. Statul va rămâne multă vreme motorul central“, este de părere Karen Young, rezident în Arab Gulf States Institute din Washington.
POLARIZARE. Un alt risc ține de adâncirea prăpastiei dintre bogați și săraci. Au loc deja proteste legate de creșterea prețurilor, iar șomajul a ajuns la aproape 13%.
Hamdi AlZaim (32 de ani) are un business în construcții și știe cam cât de mare trebuie să fie o revoluție ca să supraviețuiască. Sectorul lui a fost unul dintre cele afectate de declinul economic. Statul, cel mai mare contractor, a scăzut cheltuielile publice, implicit s-au împuținat lucrările, iar plățile au început să se facă tot mai târziu. AlZaim a sesizat pericolul și a început o restructurare a companiei. În același timp, a scanat piața în căutare de noi oportunități de business. A investit într-o companie elvețiană care produce dispozitive de desalinizare eficiente energetic. Dacă până nu demult eficiența nu era o prioritate în regat, acum este un important diferențiator.
Tineri ca AlZaim sunt cruciali pentru succesul planului revoluționar pe care prințul MBS îl are pentru relansarea economiei, plan care include și relaxarea multora dintre restricțiile sociale impuse în regatul islamic (femeile pot conduce acum, au fost deschise cinematografe, iar poliția religioasă are mai puține prerogative).
În același timp, tinerii sunt și cea mai mare provocare și trebuie să se integreze într-o economie complet diferită de ceea ce părinții lor știu. Circa 70% din populația de 21 de milioane de saudiți are sub 35 de ani și intră pe piața muncii. Statul încearcă să țină sub control cheltuielile cu salariile, astfel că povara creării de noi locuri de muncă a căzut pe mediul privat și startup-uri. Este nevoie de concentrare pe domeniile unde sunt cele mai mari șanse de reușită. „Saudiții activi trebuie să-și asume riscuri acolo unde este mai puțin riscant“, spune Saleh Alothaim, CFO în cadrul Othaim Holding Co.
Atmosfera din cafeneau Draft, extrem de populară și mereu plină, contribuie la răspândirea schimbărilor sociale. Ceva mai încolo, în locul eșecului Forchetta, un nou business se va deschide: restaurantul Nile Palace. Poate va avea succes.
Reformatorul
Sunt voci în Occident care creditează reforma de fond pornită de MBS ca fiind reala Primăvară Arabă care ar putea scutura regiunea și nu doar regatul saudit.
- Presiuni. Noul context de schimbări a dus șomajul la aproape 13% în condițiile în care circa 70% din populația de 21 de milioane de saudiți are sub 35 de ani. Mulți dintre ei intră pentru prima dată pe piața muncii.
- Prognoze. Economia a crescut cu o rată de doar 1,2% în primul trimestru al anului, după un declin de 0,9% pe tot anul 2017. FMI preconizează o creștere economică de 1,9% pentru 2018, urmând ca ritmul să se accelereze până la 2,3% la nivelul anului 2023.
Articol preluat din BloombergBusinessweek
de Vivian Nereim; adaptare de Mimi Noel
FOTO: Guliver / Getty Images