Scandia Food cumpără un producător spaniol de conserve de pește cu o istorie de 114 ani

Cristina Dobreanu 04/04/2018 | 15:57 Ştiri
Scandia Food cumpără un producător spaniol de conserve de pește cu o istorie de 114 ani

Scandia Foods, cel mai mare producător de conserve de pe piața locală, a preluat compania spaniolă Thenaisie Provote, specializată în producția și distribuția de conserve de pește și fructe de mare.

Informații legate de o posibilă vânzare a Thenaisie Provote au apărut în presa spaniolă încă din septembrie anul trecut.

Decizia de vânzare a fost aprobată în ședința acționarilor generali din 22 martie, dar valoarea tranzacției nu a fost făcută publică.

„Achiziția Thenaisie Provote de către Scandia Food a fost o dorință comună, mai ales dacă ținem cont de sinergiile dintre cele două companii”, a spus la finalul lunii martie prerședintele Thenaisie, Lorenzo Blanco. „Suntem încrezători că experiența și cunoștințele celor două echipe vor ajuta la o creștere semnificativă a businessului”, a mai punctat acesta.

La rândul său, Andrei Ursulescu, directorul general al Scandia Food, a explicat că „în România, Scandia are o cotă de piață importantă în ceea ce privește conservele pe bază de carne (…) Achiziția ne va permite să ne întărim poziția pe piața de conserve de pește din România și să ne extindem și pe alte piețe, exportul fiind unul dintre principalii piloni de creștere ai grupului”.

CITEȘTE ȘI: Românii preferă peștele oceanic. Care sunt cele mai căutate specii

Surse din Thenaisie Provote au precizat, în urmă cu câteva luni, că eventuala intrare a Scandia în acționariatul companiei ar garanta nu doar stabilitatea financiară a acesteia, ci ar putea însemna și investiții în procese, productivitate și în extinderea portofoliului de produse, potrivit Alimarket.es.

Ca urmare a vânzării către Scandia Food, brandurile companiei Thenaisie Provote nu vor dispărea de pe piață. De altfel, pentru Scandia înseamnă o diversificare a portofoliuluic ătre zona de conserve de pește, mai ales că, în 2015, compania a pus pe piața românească brandul premium Lotka, iar în 2017, a lansat Kopca.

Thenaisie Provote a avut venituri de 30 de milioane de euro în 2017, în creștere cu aproape 20% față de anul anterior, a produs 5.500 de tone de conserve, mai bine de un sfert fiind exprtate în UE, SUA și America Centrală. Compania spaniolă a fost înființată în 1904 și are 200 de angajați. În 2016, compania a înregistrat pierderi de 2 milioane de euro, potrivit presei locale.

Compania sibiană Scandia Food a avut în 2016 o cifră de afaceri de 44,7 milioane de euro, profit de 1,7 milioane de euro și peste 520 de angajați, potrivit celor mai recente date de la Ministerul Finanțelor Publice.


FOTO: Scandia Sibiu/Facebook

Cristina Dobreanu a debutat în presa scrisă acum 12 ani, la România liberă. Apoi a scris la revistele de business și after business Income Magazine și Forbes România, și la portalul de business Profit.ro. A participat, în 2010, la proiectul “Study and information Programme for Young Journalists from South East Europe”, (Berlin, Germania), realizat de Konrad Adenauer Stiftung. Este specializată pe politică externă și macroeconomie, dar acoperă din punct de vedere editorial subiecte legate de lumea antreprenorială.