Ştiri

Şase jucători de la Dinamo au fost testaţi pozitiv cu noul cornavirus

Secretarul general al LPF, Justin Ştefan, a declarat că şase jucători de la Dinamo au fost testaţi cu noul coronavirus, iar meciul pe care „alb-roşii” îl aveau programat, joi, de la ora 19.00, pe teren propriu, cu Chindia Târgovişte, va fi amânat.

„Înţeleg că este vorba de şase jucători testaţi pozitiv, se va repeta testul în cursul zilei de astăzi, mâine vom avea rezultatele să vedem dacă se confirmă prima testare sau nu. Vom amâna meciul, nu am luat încă o decizie scrisă, însă cu certitudine meciul din această seară se amână. Căutăm soluţii pentru a vedea cât de mult trebuie să ne întindem cu play-out-ul şi dacă avem date necesare, o să discutăm şi cu partenerii media şi vom reveni cu o decizie în cel mai scurt timp”, a declarat Ştefan, la ProX.

Dinamo mai are două meciuri amânate, după ce înaintea reluării sezonului, la 12 iunie, magazinerul echipei a fost testat pozitiv cu Sars-CoV-2.

Una dintre aceste partide amânate este chiar cea reprogramată pentru joi, din etapa a III-a a play-out-ului Ligii I.

FOTO: Arhiva/Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Acord istoric: Miniştrii Energiei din G7 au convenit închiderea centralelor pe cărbune

Miniştrii Energiei din ţările bogate din G7 au ajuns la un acord pentru a-şi închide…

8 ore ago

Stoltenberg îl invită pe Zelenski la summitul NATO de la Washington. Ucraina, amânată de la aderare

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, l-a invitat  pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski să asiste…

8 ore ago

Noi reguli mai relaxate privind datoria publică şi deficitul bugetar în ţările UE

Ţările UE au adoptat, definitiv, noi reguli care reglementează nivelul datoriei publice pe care o…

9 ore ago

Peste 900 de secţii de votare pentru românii din străinătate, la europarlamentare

Ministrul de Externe, Luminiţa Odobescu, a anunţat că au fost organizate 916 de secţii de…

10 ore ago

Lovitură pentru Iohannis! Turcia îl va susţine pe Mark Rutte la şefia NATO

Turcia le-a transmis aliaţilor că va susţine candidatura premierului Mark Rutte pentru a fi următorul…

11 ore ago

Comisia Europeană aprobă ajutorul de stat în valoare de 95,3 milioane de euro pentru TAROM

Comisia Europeană a aprobat ajutorul de stat pentru restructurare în valoare de 95,3 milioane EUR…

12 ore ago

Acest website folosește cookies