Ştiri

Şapte noi ocupaţii vor fi recunoscute în România

Şapte noi ocupaţii urmează să fie introduse în Clasificarea Ocupaţiilor din România (COR) în baza ordinului comun semnat de ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, şi preşedintele Institutului Naţional de Statistică, Tudorel Andrei, în urma solicitărilor angajatorilor, informează Ministerul Muncii pe pagina proprie de Facebook.

Potrivit datelor transmise de oficialii ministerului, şapte noi ocupaţii urmează să fie introduse în Clasificarea Ocupaţiilor din România (COR).

Noile ocupaţii introduse sunt:

  • Farmacist primar (cod 226205) care are ca principale atribuţii: primirea reţetelor de medicamente de la medici şi alţi profesionişti din domeniul sănătăţii, verificarea istoricului medicaţiei pacienţilor, asigurarea dozării, a metodelor de administrare adecvate şi a compatibilităţii medicamentelor înainte de eliberare; furnizarea de informaţii şi consiliere prescriptorilor şi clienţilor cu privire la interacţiunile medicamentoase, incompatibilităţi şi contraindicaţii, efecte secundare, dozare şi depozitare adecvată a medicamentelor; coordonează şi supraveghează activitatea farmaciştilor, inclusiv a celor specialişti. Pentru practicarea acestei ocupaţii sunt necesare studii superioare.
  • Inginer transporturi rutiere de mărfuri (cod 214144) care are ca principale atribuţii: analizează cererea de transport şi planifică cu ajutorul aplicaţiilor geo-informaţionale, transporturile rutiere de mărfuri; stabileşte şi supraveghează respectarea condiţiilor de transport rutier pentru mărfurile perisabile, refrigerate şi congelate şi urmăreşte trasabilitatea mărfurilor; utilizează metode sistematice şi aplicaţii informatice de colectare, analiză şi sinteză a informaţiilor pentru evaluarea calităţii serviciilor de transport rutier de mărfuri şi propune bune practici pentru îmbunătăţirea acestora. Pentru practicarea acestei ocupaţii sunt necesare studii superioare.
  • Inginer transporturi rutiere de persoane (cod 214145) care are ca principale atribuţii: coordonează operaţiunile de alocare a capacităţilor de transport pentru transferul sau preluarea călătorilor în situaţii deosebite; întocmeşte documentaţiile necesare pentru obţinerea licenţelor şi avizelor necesare derulării operaţiunilor de transport persoane. Pentru practicarea acestei ocupaţii sunt necesare studii superioare.
  • Manager de cost pentru dezvoltarea proiectului (cod 242122) care are ca principale atribuţii: planificarea managementului costurilor proiectului; controlul/monitorizarea costurilor proiectului; evaluarea riscurilor legate de costurile proiectului pentru identificarea incertitudinilor potenţiale. Pentru practicarea acestei ocupaţii sunt necesare studii superioare.
  • Programator grafic de execuţie pentru realizarea proiectului (cod 432206) care are ca principale atribuţii: realizarea programelor graficelor de execuţie, monitorizarea şi controlul şi elaborarea de rapoarte privind graficul de execuţie al proiectului. Pentru practicarea acestei ocupaţii sunt necesare studii liceale şi certificat de calificare.
  • Tehnician mecatronist (cod 311540) care are ca principale atribuţii: diagnoza şi remedierea defecţiunilor mecanice, electrice şi electronice în echipamentele şi sistemele mecatronice; proiectarea şi dezvoltarea soluţiilor mecatronice; supravegherea actualizărilor şi a noilor tehnologii. Pentru practicarea acestei ocupaţii sunt necesare studii liceale şi certificat de calificare, după caz.
  • Ataşat pentru muncă şi afaceri sociale (cod 242239) – ocupaţie prevăzută în Hotărârea Guvernului nr. 23/2022 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, cu modificările şi completările ulterioare.

Instituţia precizează că, în funcţie de evoluţiile comunicate de Institutul Naţional de Statistică, unele dintre ocupaţiile din România sunt înlăturate din COR. De exemplu, în cursul anilor trecuţi, au fost eliminate ocupaţii precum telexist, inspector telegrame, râşnitor smalţ, turnător valuri, pâslitor, scuturător, pieptănător, destrămător, operator scămoşetor etc., care nu mai aveau căutare.

Elena Marinescu

Recent Posts

Vânzările de locuințe din București au crescut cu 63%, în luna aprilie

Piața imobiliară din București continuă să demonstreze în 2024 o performanță remarcabilă de la o…

7 ore ago

Datoria externă totală a României a crescut în primele trei luni cu 7,643 miliarde euro

Datoria externă totală a României a crescut în primele trei luni cu 7,643 miliarde euro,…

8 ore ago

Cum arată joburile viitorului. 62% dintre elevii români aspiră să lucreze în domeniul IT

Liceenii români preferă IT-ul și telecomunicațiile ca principale opțiuni de carieră (62%), iar 61% dintre…

9 ore ago

Primark continuă expansiunea în România și anunță deschiderea primului magazin din Cluj-Napoc

Primark, retailerul internațional de modă, a anunțat că intenționează să deschidă cel de-al patrulea magazin…

9 ore ago

Raport: Producția unor materii prime de bază, precum orez, litiu sau fier, riscă o scădere dramatică până în 2050 din cauza secetei și a caniculei

Producția a nouă materii prime de bază pentru economie și populație - cereale (grâul, orezul…

10 ore ago

Studiu Investimental: 86% dintre investitorii din România investesc pe termen mediu și lung

Investimental, cel mai nou broker de pe piața de capital din România, anunță finalizarea celei…

10 ore ago

Acest website folosește cookies