SanoPass anunță o creștere de peste 30% a numărului de teste COVID-19 efectuate

Andrei Dumitru 15/07/2020 | 13:23 Ştiri
SanoPass anunță o creștere de peste 30% a numărului de teste COVID-19 efectuate

SanoPass, platforma care conectează clinicile medicale și companiile din România, este primul emitent de abonamente medicale care oferă acces angajaților la testele RT-PCR SARS-CoV-2, teste de biologie moleculară ce confirmă prezența virusului SARS-CoV-2, potrivit unui comunicat de presă.

În prezent, abonații SanoPass pot face teste PCR SARS-CoV-2 în 60 clinici partenere, iar acest număr se va tripla până la finalul lunii august.

În ultima săptămână, SanoPass a înregistrat o creștere de peste 30% a numărului de teste efectuate în raport cu săptămâna anterioară, după ce mai multe autorități au anunțat că turiștii care intră în anumite țări pe cale terestră trebuie să facă dovada unui test de COVID negativ. De asemenea, numărul de solicitări de abonamente venite dinspre companii a crescut cu aproximativ 60%, majoritatea fiind interesată de teste PCR.

SanoPass a ajuns ca până la finele primului semestru din 2020 să gestioneze serviciile medicale oferite ca beneficii de sănătate angajaților a peste 50 de companii.

Am primit multe solicitări pentru teste PCR și am decis ca de luna aceasta să includem în abonamentele medicale pe care le oferim angajatorilor testele RT-PCR SARS-CoV-2. În acest moment, avem 60 de locații partenere unde se pot face aceste teste, însă, ne așteptăm ca până la finalul verii să triplăm numărul”, a declarat Silvia Bălan, director de dezvoltare al SanoPass.

Companiile aleg serviciile medicale pe care vor să le ofere angajaților, costul minim al unui abonament este de 1 euro pe lună (medicina muncii), în timp ce costul celui mai scump abonament este de 40 euro pe lună. SanoPass este singura companie din România care oferă la sfârșitul anului contractual banii înapoi pentru serviciile medicale contractate și neefectuate.

FOTO: Pixabay