Șandor a închiriat aproape jumătate din prima etapă a birourilor Isho Timișoara

Andreea Neferu 03/10/2017 | 17:11 Ştiri
Șandor a închiriat aproape jumătate din prima etapă a birourilor Isho Timișoara

Mulberry Development, compania de dezvoltare imobiliară a timișoreanului Ovidiu Șandor, a semnat un nou contract de închiriere pentru viitoarele birouri din proiectul multifuncțional Isho Timișoara, operatorul german de servicii Bosch urmând să preia 6.600 de metri pătrați în noul spațiu.

Bosch, care operează deja de un deceniu pe piața timișoreană, intenționează să își extindă spațiul de birouri în următorii ani, potrivit unui comunicat al companiei germane.

Recent, și furnizorul american de date și tehnologie Survey Sampling International (SSI) a anunțat că urmează să aducă 200 de angajați în birourile Isho Timișoara, ceea ce înseamnă că va închiria circa 2.000 de metri pătrați, potrivit calculelor NewMoney.

Prima fază a componentei de birouri din cadrul Isho va cuprinde o suprafață închiriabilă de 18.000 de metri pătrați și va fi gata în primăvara anului viitor, iar prin cele două contracte cu SSI și Bosch, gradul de pre-închiriere ajunge la circa 48%, arată calculele NewMoney. ”Estimăm că până în primăvara anului viitor, prima etapă va fi închiriată în cvasi-totalitate”, spune Ovidiu Șandor, CEO al Mulberry Development.

”Dezvoltatorul Isho Offices poartă discuții avansate cu mai multe companii cu activitate în IT, engeneering și servicii care s-au arătat interesate de Timișoara”, potrivit Mullberry Development.

Celelalte două faze office ale proiectului Isho, ce totalizează alți 32.000 de metri pătrați, vor fi gata în 2019, respectiv 2020, în funcție însă și de viteza cu care spațiile vor fi absorbite de piață. Chiriile din birourile Isho se vor situa în media orașului, între 13,5 și 15 euro/mp/lună, cu un service charge de 2,5 euro/mp/lună, potrivit unor declarații anterioare ale lui Șandor.

Pe lângă birouri, proiectul Isho va cuprinde și o componentă de rezidențial, cu 1.200 de apartamente, primele unități locative urmând să fie livrate în 2018. De asemenea, în proiect vor fi incluse și locuri de parcare, gym, spa, piscină, centru de conferințe, spații de tip hub, un parc de peste 7.500 de metri pătrați, supermarket, farmacie, centru medical, dar și restaurante sau terase. Proiectul va include și un nou pod peste Bega și o pasarelă pietonală, care vor fi construite în parteneriat public-privat cu Primăria Timișoara.

Valoarea investiției totale în proiectul Isho se ridică la 130 de milioane de euro, suma urmând să fie finanțată atât din fonduri proprii, cât și din împrumuturi.

Pe piața timișoreană au mai fost anunțate în ultima perioadă mai multe proiecte imobiliare, inclusiv de birouri și rezidențial. Spre exemplu, omul de afaceri Iulian Dascălu investește peste 220 de milioane de euro în proiectul multifuncțional Openville din orașul de pe Bega, care va ”gravita” în jurul centrului comercial Iulius Mall și va cuprinde și o componentă de birouri. De asemenea, dezvoltatorul imobiliar Werk Property Group, controlat de Virgil Tornoreanu și de Ruhat Kemaloglu, investește 30 de milioane de euro într-un proiect de birouri în Timișoara, denumit Vox Technology Park.

Printre proiectele imobiliare realizate de Ovidiu Șandor se numără City Business Center Timișoara, vândut fondului de investiții NEPI, respectiv The Office Cluj Napoca, realizat în parteneriat tot cu NEPI.


Sursă foto: Mulberry Development

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.