Salrom va fi listată la Bursa de Valori Bucureşti

NewMoney 07/07/2021 | 10:45 Ştiri
Salrom va fi listată la Bursa de Valori Bucureşti

Compania de stat Salrom va fi listată la Bursa de Valori Bucureşti, anunţă ministrul Economiei Claudiu Năsui, care precizează că luni a fost aprobată începerea procedurilor de listare.

”Salrom este o companie de stat pe care am început să o reformăm anul acesta. Noua conducere a început deja procedurile pentru extinderea activităţii în zona exploatării grafitului. Asta va permite României să se reindustrializeze şi să facă parte din lanţul de producţie al bateriilor. Luni a fost aprobată începerea procedurilor de listare la bursă a companiei Salrom. Concret, vom putea cumpăra şi vinde acţiuni la Salrom pe Bursa de Valori într-un mod deschis şi transparent. Listarea la bursă este un lucru foarte bun pentru companie, înseamnă transparenţă, reguli clare şi, cel mai important, acces la investitori privaţi”, explică ministrul într-o postare pe Facebook.

El precizează că a avut întâlniri şi cu BERD, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, care vor ajuta în acest proces.

”Sistematic vom scoate companiile de stat din secolul 19 şi le ducem în secolul 21. Procedurile de listare vor dura cel puţin un an. Iar la final vom avea o companie modernă care îşi va putea finanţa uşor investiţiile. Până atunci, Salrom are nevoie de reformă, ceea ce noua conducere a început deja să facă, lucru pentru care îi felicit şi îi asigur de toată susţinerea mea”, mai anunţă Claudiu Năsui.

Profitul net al Societăţii Naţionale a Sării (Salrom), singurul producător de sare din România, a scăzut de aproape şapte ori în 2020, la 11,5 milioane lei, în timp ce veniturile operaţionale au scăzut cu 36%, la 300,2 milioane lei, arată un raport al Fondului Proprietatea, care deţine 49% din acţiunile companiei.