Salariile și „Prima Casă” au umflat balonul creditului în 2017

Acest articol apare în numărul 30 (18 decembrie – 7 ianuarie) al revistei NewMoney

În ciuda creșterii economice solide din 2017, băncile au preferat să facă business cu cel mai bun client al lor – statul. Finanțarea economiei private a trecut pe plan secund.

„Ajustat cu salariile, creditul de consum nu a crescut. Totul ține de salarii și de cât de repede cresc acestea“, explica Dan Bucșa, economist-șef al UniCredit pentru Europa Centrală și de Est, la o întâlnire cu presa. Din calculele sale, dacă eliminăm efectele majorărilor de salarii din ultima perioadă, evoluția creditării este o simplă linie orizontală. Datele Băncii Naționale a României (BNR) confirmă că, în ciuda unor luni mai bune, în care împrumuturile noi au fost cu peste 30% mai mari de­cât cele din aceeași lună a lui 2016, creditul nou în lei a crescut în 2017 cu aproape 8%, în vreme ce salariile au înregistrat avan­suri de două cifre. În lunile de toamnă, volumele creditelor noi în lei au fost chiar sub cele din anul anterior.

Multe bănci au preferat să meargă la sigur și să-l împrumute pe cel mai „bun“ client, statul. Expunerea sistemului bancar pe titluri de stat, instrumente prin care este finanțată datoria publică, a urcat la 24%, al doilea cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană. Șapte bănci au o expunere mai mare de 30% pe obligațiuni publice, procent care le limitează posibi­li­­tățile de finanțare a sectorului privat. În consecință, ponderea intermedierii financiare, care reprezintă raportul dintre creditul către sectorul privat și PIB, nu doar că rămâne în urma mediei UE, ci chiar scade.

O ISTORIE COMPLICATĂ. „În primii ani ai perioadei postcomuniste, în România a avut loc un proces de dezintermediere financiară accentuată“, notează Va­len­tin Lazea, economist-șef al BNR, într-un caiet de studii în care analizează în ce mă­sură sprijină creditarea creșterea eco­nomică.

Ponderea creditului în PIB a scăzut de la 79,9% în 1990 (an care reflectă speci­fi­cul economiei planificată centralizat) la 19,1% patru ani mai târziu. Băncilor le-a lip­sit în acei ani motivația de a acorda cre­­dite. Șo­curile generate de schimbarea mo­de­lului economic și inflația galopantă a acelei perioade au alimentat neîncrederea.

Populația, cel mai mare client al sistemului bancar din prezent, era ocolită atunci de bancheri. Împrumuturile acordate persoanelor fizice reprezentau sub 6% din valoarea creditului total. Băncile se uitau exclusiv la companii, încercând să le găsească pe cele viabile. Pentru a sprijini creditarea, în primii ani ai capita­lis­mului modern, o mână de bănci (printre care și Banca Agricolă sau Bancorex) au început să dea „credite direcționate“, dedicate companiilor din anumite sectoare, cum ar fi agricultura sau energia. Creditele au devenit repede neperformante, iar statul a fost nevoit să cheltu­iască între 4,6 și 6,6% din PIB pentru a salva băncile afectate.

A urmat apoi recesiunea severă din 1997-1999, când economia s-a contractat cu 7,2%, afectând și mai mult creditarea și încrederea băncilor în mediul de business. În consecință, în anul 2000, intermedierea financiară din România a coborât la nivelul de 9,2%, cel mai redus din istorie. De aici am urcat către un modest 28,9% în 2016.

RISCURI. În ciuda aparențelor, din analiza economistului-șef al BNR reiese că legă­tura dintre creditarea bancară și crește­rea economică este modestă. „Șocurile de oferte și de cerere de credit induc modifi­cări ale creșterii PIB de un ordin de mărime cuprins între -0,9% și +1,3% puncte procentuale“, reiese din datele sale. Cu alte cuvinte, chiar și forțând creditarea, aceasta nu are un impact notabil asupra creșterii economice. Din contră, ar putea pune în pe­ricol sustenabilitatea ei pe termen lung. Creșterea pe credit este tot o creștere pe consum, iar în România acest lucru în­seamnă o creștere pe bază de importuri.

O exuberanță prea mare pe zona de cre­ditare poate crea și alte riscuri. În cel mai recent raport asupra stabilității financiare, banca centrală avertizează asupra unui risc sistemic moderat –, dar în creș­tere – al populației care nu își va mai pu­tea onora datoriile la bănci. Mulți și-au luat credit în perioada în care dobânzile erau mici, iar acum există îngrijorări că odată cu creșterea costurilor debitorii cu venituri reduse vor avea probleme.

De altfel, sărăcirea populației este un alt factor care îngreunează creșterea nivelului de intermediere financiară. Raportat la PIB, nivelul îndatorării din România este mult în spatele mediei europene, dar raportat la avuția sau activele populației, acesta este similar. Altfel spus (și previ­zi­bil), românii au o capacitate semnificativ mai mică de îndatorare comparativ cu locuitorii din zona euro.

Decelerare

Programul „Prima casă“, unul dintre cele mai importante motoare ale creditării din perioade postcriză, a fost amendat.

• NOI CRITERII. Începând de anul viitor, băncile care acordă credite prin programul „Prima casă“ vor fi evaluate în funcție de noi criterii, menite să reducă riscul de neplată. Scopul modificărilor este de a încuraja băncile să acorde și credite imobiliare obișnuite. „În cadrul programului s-a avut în vedere introducerea unor criterii noi care să stimuleze acordarea de către instituțiile finanțatoare a produselor de creditare standard fără implicarea garanțiilor de stat“, comunică Ministerul Finanțelor Publice (MFP).
• PRUDENȚĂ. Un alt argument oferit pentru modificarea programului este limitarea riscului de neplată, având în vedere că din analizele băncii centrale reiese că debitorii „Prima casă“ sunt relativ vulnerabili la eventuale creșteri ale dobânzilor.
• SUCCES. Programul „Prima casă“ a ajuns să reprezinte 6-7% din PIB, potrivit calculelor BNR, fiind unul dintre principalele motoare ale creditării în perioada de după criză. Acesta a fost gândit pentru a sprijini accesul la finanțare a persoanelor cu venituri mai mici.

FOTO: Guliver / Getty Images