Ştiri

S-a anunţat data când vor fi lansate Rabla Clasic şi Rabla Plus. 240 de milioane de lei pentru Rabla Local

Ministrul Mediului Tanczos Barna a precizat că că noi sesiuni ale programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus vor începe de pe 24 martie. El a adăugat că noul program Rabla Local este finanţat cu fondurile pentru gaze cu efect de seră şi are un buget alocat de 240 milioane lei.

„Deschidem pe data de 24 martie programul pentru Rabla Clasic şi Rabla Plus. Cele două programe beneficiază de un buget majorat. Totalul bugetului este de 1,5 miliarde lei, anul acesta pentru cele două programe.

De asemenea, avem alocare pentru un program nou, finanţat tot din fondurile pentru gaze cu efect de seră – Rabla Local. Acest program va fi derulat şi implementat în colaborare cu unităţile administrativ-teritoriale, cu primăriile. În 15 zile deschidem înscrierea pentru primării în acest program.

După ce se finalizează lista acestor unităţi administrativ-teritoriale şi se semnează electronic contractele de finanţare, deschidem aplicaţia pentru cetăţeni. Avem un buget de 240 de milioane de lei pentru acest program. Bugetul va fi completat cu un procent de 20% din totalul de 100% din partea autorităţilor locale. Adică, 2.400 lei se vor plăti din bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu, iar 600 de lei se vor plăti din bugetul local.

Astfel, beneficiarul va primi un total de 3.000 lei pentru fiecare maşină mai veche de 15 ani şi care va fi casată, va fi predată pentru reciclare”, a anunţat Tanczos Barna, la finalul şedinţei de joi a Executivului, potrivit News.ro.

Ce prevăd noile reglementări

Ghidul de Finanțare acoperă o perioadă de 5 ani, însă acesta poate fi modificat ori de câte ori este nevoie, așa cum s-a întâmplat în acest an.

Din acest an, pentru Rabla Clasic intervin următoarele schimbări: emisiile sunt reduse cu până la maximum 155g CO2/km, plafonul valorii solicitate pentru decontare este de minim 300.000 lei, posibilitatea de a anula notele de înscriere este eliminată, și de asemenea, este exclusă condiția de a casa un vehicul uzat în schimbul unuia nou, pentru instituțiile publice.

De asemenea, potrivit noilor reglementări, perioada de valabilitate a notelor de înscriere este redusă cu până la 90 zile, timp în care toate formalitățile necesare trebuie să fie îndeplinite. În cazul în care termenul nu este respectat, suma alocată blocată inițial va fi distribuită altor persoane.

Prima de casare în programul Rabla 2023 a fost majorată

Persoanele interesate pot primi 7.000 lei pentru achiziționarea unei motociclete sau a unei mașini noi, în schimbul casării unui vehicul uzat. La fel de bine, se acordă 10.000 lei pentru cumpărarea unei mașini noi, în cazul casării a două care sunt uzate.

Informațiile arată că, pentru prima casare se acordă diferite ecobonusuri, precum: 1.500 lei pentru mașinile noi, al căror sistem de propulsie generează maximum 120 CO2/km în sistemul WLTP.

Aceeași sumă este acordată și pentru autoturismele echipate cu monitorizare GPL/GNC (exceptând motocicletele), în cazul casării unei mașini cu o vechime de cel puțin 15 ani de la data fabricației și care deține o normă de poluare Euro 3 sau inferioară acesteia sau pentru un autovehicul nou de tip motocicletă, a cărui sistem de propulsie generează maximum 90g CO2/km.

De asemenea, beneficiarii pot primi suma de 3.000 lei pentru mașinile noi, dotate cu sistem de propulsie hibrid.

Elena Marinescu

Recent Posts

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

o oră ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

2 ore ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

14 ore ago

Bulgarii dau în judecată Gazprom pentru întreruperea livrărilor de gaze

Ministerul Energiei de la Sofia a anunţat că Bulgargaz intenţionează să declanşeze o acţiune în…

14 ore ago

Veşti bune pentru medici. Decizia luată de CNAS privind plata serviciilor medicale

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat ce decizie a luat în urma…

15 ore ago

52 de noi contractate de finanţare prin Programul Anghel Saligny, în valoare de peste 690 milioane lei

Ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veştea, a semnat 52 de noi contracte de finanţare prin Programul Naţional…

16 ore ago

Acest website folosește cookies