Rușii se năpustesc asupra biletelor de avion pentru a pleca din Rusia, după ce Putin a anunțat mobilizarea

Andrei Dumitru 21/09/2022 | 15:18 Ştiri
Rușii se năpustesc asupra biletelor de avion pentru a pleca din Rusia, după ce Putin a anunțat mobilizarea

Anunţul lui Vladimir Putin de mobilizare cu scopul întăririi trupelor ruse în Ucraina i-a făcut pe ruşi să se năpustească asupra site-urilor companiilor aeriene, pentru a pleca din Rusia cât mai repede, relatează AFP, citează News.ro.

Această mobilizare parţială vizează într-o primă etapă 300.000 de rezervişti, însă, potrivit Ministerului rus al Apărării, în total 25 de milioane de ruşi pot fi mobilizaţi în cadrul armatei şi trimişi în estul şi în sudul Ucrainei.

Potrivit instrumentului statistic Google Trends, care permite să se afle frecvenţa cu care este scris un cuvânt în motorul de căutare Google, căutările în limba rusă care conţin cuvintele ”bilet” şi ”avion” s-au dublat începând de miercuri dimineaţa, după alocuţiunea televizată — înregistrată – a lui Vladimir Putin.

Căutarea ”plecare din Rusia” a fost efectuată de 100 de ori mai mult miercuri dimineaţa decât în mod normal.

Regiunea Belgorod – situată la frontiera de nord-est a Ucrainei şi care a fost lovită în maimulte rânduri, de la sfârşitul lui februarie, când Putin a invadat Ucraina, de atacuri aeriene ucrainene – se află în fruntea clasamentului care arată unde anume în Rusia au fost făcute aceste căutări pe Google.

Biletele de avion ale zborurilor directe către destinaţiile cele mai apropiate de Rusia – Armenia, Georgia, Azerbaidjan sau Kazahstan – au fost epuizate pentru toată ziua de miercuri, potrivit site-ului Aviasales, foarte popular în Rusia în cumpărarea biletelor.

Zborurile către Istanbul, cu compania Turkish Airlines – care a devenit de la impunerea sancţiunilor occidentale Rusiei şi de la închiderea spaţiului aerian european aviaţiei ruse, una dintre principalele căi de ieșire din Rusia – ”sunt ocupate toate până sâmbătă”, potrivit site-ului.