Ştiri

Rusia se declară pregătită să rupă relaţiile cu UE

Moscova se declară pregătită să-şi întrerupă relaţiile cu Uniunea Europeană (UE), în cazul în care aceasta decide să-i impună sancţiuni economice dure, avertizează ministrul rus de Externe Serghei Lavrov într-un interviu din care ministerul a publicat vineri fragmente pe site, relatează Reuters.

Relaţiile Moscovei cu Bruxellesul, deja tensionate, s-au degradat şi mai mult după arestarea şi încarcerarea opozantului politic al Kremlinului Aleksei Navalnîi.

UE ar urma să impună – încă din această lună – interdicţii de călătorie şi să blocheze averi ale unor apropiaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin, au declarat joi trei diplomaţi pentru Reuters.

Presiuni în vederea impunerii unor sancţiuni europene cresc, după ce Moscova a înfuriat UE săptămâna trecută, după expulzarea a trei diplomaţi, german, polonez şi suedez, fără să-l avertizeze pe şeful diplomaţeii europene, Josep Borrell, ccare se afla într-o vizită la Moscova.

Franţa şi Germania afirmă că este necesar ca UE să reacţioneze.

Întrebat dacă Moscova se îndreaptă către o ruptură a relaţiilor cu UE, Serghei Lavrov răspunde că ”plecăm de la faptul că suntem pregătiţi (de asta), în cazul în care se impun anumitor sectoare noi sancţiuni, care să creeze riscuri la adresa economiei noastre, inclusiv în sferele cele mai sensibile”.

”Noi nu vrem să ne izolăm pe scena modială, însă trebuie să fim pregătiţi pentru asta. Dacă vrei pacea, atunci pregăteşte-te de război”, apreciază Lavrov.

NewMoney

Recent Posts

Dogwifhat s-a prăbușit. O nouă monedă meme strânge 300.000 USD în prevânzare (P)

Dogwifhat (WIF), moneda meme care continuă să stârnească un val de conversații în comunitatea crypto,…

2 zile ago

Din 13 mai, o nouã ediţie Tezaur: dobânzi neimpozabile de pânã la 6,85% pe an la titlurile de stat

Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãţi…

2 zile ago

Peste 300 de tone de peşte şi produse din peşte au fost verificate de ANPC, iar la 71 de tone au fost găsite nereguli

Peste 300 de tone de peşte şi produse din peşte au fost verificate de comisarii…

2 zile ago

Grupul Mol a înregistrat un profit de 382 de milioane de dolari, în scădere cu 29%

Grupul Mol a înregistrat în primul trimestru un profit înainte de impozitare de 382 milioane…

2 zile ago

Freshful by eMAG: peste 123.000 de ouă și 4.600 de cozonaci și pască au fost comandate anul acesta de Paște

Pregătirile pentru Paște au fost făcute online, iar Freshful by eMAG, primul hypermarket 100% online,…

2 zile ago

„Străzi deschise – Promenadă urbană”: Strada Pajurei din Sectorul 1 va fi deschisă pietonilor în weekendul 11-12 mai

Strada Pajurei, între strada Presei şi strada Făurei, va fi liberă de maşini şi deschisă…

2 zile ago

Acest website folosește cookies