Ştiri

Rusia, condamnată de CEDO pentru folosirea recunoaşterii faciale la metrou

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi Rusia cu privire la folosirea de către autorităţile ruse a recunoaşterii faciale la metrou, care le-a permis să identifice, localizeze şi aresteze un manifestant la Moscova în 2019, relatează AFP.

Bărbatul, un cetăţean rus născut în 1985, a luat metroul şi transporta cu el o siluetă de carton în mărime naturală a unui manifestant care agita o banderolă cu mesajul ”risc până la cinci ani (de închisoare) (…) din cauza unor manifestaţii paşnice”.

Poliţia a descoperit fotografii şi o înregistrare video a unei manifestaţii organizate de către acest bărbat – singur, în metrou – care au fost publicate pe reţele de socializare.

Reclamantul acuză poliţia că a recurs la recunoaşterea facială pentru a-l ”identifica pe baza unor capturi de ecran de pe Internet”, iar apoi a cules imagini înregistrate de camere de supraveghere video în staţii ale metroului din Moscova prin care a trecut în ziua acestei manifestaţii. ”Câteva zile mai târziu”, poliţia a folosit ”recunoaşterea facială în timp real pentru a-l repera şi aresta în timp ce călătorea cu metroul”, potrivit CEDO.

Curtea, cu sediul la Strasbourg, stabileşte că ”procesarea datelor cu caracter personal” ale reclamantului ”s-a dovedit extrem de intruzivă”, în contextul ”manifestaţiei sale paşnice, care nu a ameninţat nici ordinea şi nici securitatea publice”, transmite sursa citată de News.ro.

Această folosire ”în acest caz a fost incompatibilă cu idealurile şi valorile unei societăţi democratice guvernate de statul de drept”, stabileşte Curtea într-o hotărâre pronunţată de către şapte judecători. Potrivit Curţii, au fost încălcate Articolul 8, care reglementează dreptul la viaţă privată, şi Articolul 10, al libertăţii de exprimare ale Convenţiei europene a drepturilor omului,

”În perioada 2017-2022, peste 220.000 de camere de supraveghere video au fost instalate la Moscova, inclusiv în metrou”, afirmă CEDO, care precizează că acestea sunt toate ”echipate cu o tehnologie de recunoaştere facială în timp real”.

CEDO a condamnat Rusia la plata unor despăgubiri morale reclamantului în sumă de 9.800 de euro şi la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 6.400 de euro. Rusia a fost exclusă din Consiliul Europei (CoE) în martie 2022, însă este obligată să pună în aplicare hotărârile Curţii cu privire la acţiuni sau omisiuni care au avut loc înainte de 16 septembrie 2022.

 

Elena Marinescu

Recent Posts

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

12 ore ago

Bulgarii dau în judecată Gazprom pentru întreruperea livrărilor de gaze

Ministerul Energiei de la Sofia a anunţat că Bulgargaz intenţionează să declanşeze o acţiune în…

13 ore ago

Veşti bune pentru medici. Decizia luată de CNAS privind plata serviciilor medicale

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat ce decizie a luat în urma…

13 ore ago

52 de noi contractate de finanţare prin Programul Anghel Saligny, în valoare de peste 690 milioane lei

Ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veştea, a semnat 52 de noi contracte de finanţare prin Programul Naţional…

14 ore ago

Se reia programul estival de transport „Trenurile Soarelui”. Timp de trei luni, vor circula 30 de trenuri directe spre litoral

CFR Călători anunţă că se reia programul estival de transport ”Trenurile Soarelui”. Turiştii vor avea…

15 ore ago

Auchan anunță oferă mai mulți bani pentru reciclarea ambalajelor cu simbol SGR

Auchan anunță că acordă un bonus suplimentar pentru ambalajele reciclate, pe o perioadă de 4…

16 ore ago

Acest website folosește cookies