Avocatul diavolului: Rudolph Giuliani, criticul Justiției din România, face lobby pentru teroriști iranieni

NewMoney 28/08/2018 | 12:20 Ştiri
Avocatul diavolului: Rudolph Giuliani, criticul Justiției din România, face lobby pentru teroriști iranieni

Rudolph Giuliani, care i-a devenit avocat președintelui SUA Donald Trump în aprilie, nu a renunțat la clienții străini după ce a început să îl reprzinte pe liderul de la Washington, iar potrivit experților acest lucru ar putea provoca un conflict de interese și ar încălca legile federale de etică, scrie Washington Post.

Avocatul a recunoscut recent că reprezintă o serie de clienți din mai multe state, dar și faptul că a ținut un discurs pentru un controversat grup de disidenți iranieni. Cu toate acestea, Giuliani se apără spune că activitatea sa nu poate provoca un conflict de interese, deoarece lucrează Pro bono pentru Donad Trump și nu a făcut niciodată lobby pentru guvernele altor state.

Însă, decizia fostului primar al New York-ului din a doua jumătate a anilor ’90 de a reprezenta în continuare entități străine se îndepărtează de practica standard pentru avocații prezidențiali care, în trecut, au încercat să elimine orice legături care ar putea crea un conflict de interese, mai scrie cotidianul american.

Unul dintre clienții străini ai lui Giuliani care ar putea ridica probleme este primarul orașului ucrainean Harkov, un fost lider al Paridului Regiunilor, din care a făcut parte și fostul prerședinte pro-rus al Ucrainei, Viktor Ianukovici. Partidul Regiunilor a intrat în vizorul autorităților americane în 2016, când a izbucnit scandalul privind implicarea Rusiei în alegerile pentru Casa Albă.

Mai exact, fostul lider de campanie al lui Trump, Paul Manafort, a fost suspectat că a primit 12,7 milioane de dolari de la Partidul Regiunilor, în urma relațiilor pe care acesta le avea cu fostul președinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici, și fost lider al partidului.

După ce Ianukovici a fugit în Rusia, primarul Harkov-ului, Gennady Kernes, a încercat să se alinieze cu politicile noului guvern de la Kiev. Kernes se află acum în scaun cu rotile, după ce în 2014 trecut printr-o tentativă de asasinat de care a fost acuzat președintele rus Vladimir Putin, însă Guvernul de la Moscova a negat orice implicare.

Giuliani spune că nu este îngrijorat de legăturile clientului său cu Moscova, motivând că „tocmai i-au fost ciopârțite picioarele. Poate că aceste legături au exitat în trecut.

De asemenea, Giuliani mai lucrează și pentru Mujahideen-e-Khalq, cunoscut cac MEK, un grup de rezistență iranian ce operează în exil, introdus de autoritățile americane pe lista grupărilor teroriste încă din 2012. Giuliani a recunoscut că a primit mai multe plăți din partea MEK în ultimii 10 ani, însă nu a comentat în privința sumelor.

MEK l-a plătit pe Giuliani pentru a ține un discurs în fața membrilor săi, duminică, la Paris, tema fiind schimbarea regimului de la Teheran. În luna mai, avocatul a ținut un discurs similar, de data aceasta chiar la Washington.

De altfel, acesta a recunoscut recent că va petrece câteva zile la Paris pentru a ajuta gruparea.

Experții spun că Giuliani ar fi obligat de lege să anunțe autoritățile cu privire la clienții străini pe care acesta îi reprezintă, și este mandatat să divulge către Departamentul de Justiție încercările de a „influența opinia publică, politicile și legile din SUA” în favoarea unor indivizi sau entități străine.

Cu toate că încălcarea acestor legi poate fi pedepsită cu până la cinci ani de închisoare, Departamentul de Justiție a anchetat doar câteva cazuri în ultimele decenii, mai notează Washington Post.

Rudolph Giuliani a transmis, ieri, o scrisoare preşedintelui Klaus Iohannis şi altor oficiali români în spune că progresul Românie din Justiție înregistrat după cederea comunismului a fost „subminat grav de excesele Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a României, sub conducerea fostului procuror şef, Laura Codruţa Kovesi”.


Foto: AFP/Mediafax