Romexpo vinde cu 5 milioane de euro un teren în zona Expoziției, noul punct fierbinte al imobiliarelor din București

Romexpo vrea să vândă cu 4,7 milioane de euro un teren de 1,5 hectare aflat în zona Bulevardului Expoziției.
Cumpărătorul terenului este compania Akcent Construrction Project, potrivit unui convocator publicat pe site-ul Romexpo. Datele de la Registrul Comerțului arată că în acționariatul companiei Akcent Construction Project se află și Francisca Niculae (23 de ani), care este, potrivit informațiilor din presă, fiica lui Alin Niculae, fondatorul traderului de produse petroliere Oscar Downstream. Dacă Francisca Niculae deține 5% din Akcent Construction Project, restul de 95% este controlat de o firmă înregistrată în Cipru.
Acționarii Romexpo ar urma să se întâlnească în ianuarie anul viitor pentru a aproba vânzarea terenului de aproape 1,5 hectare.
Francisca Niculae mai este acționar și în cadrul companiei Exigent Development, care a preluat anul trecut alături de Oscar Downstream un teren de circa 3,5 hectare care se suprapune fostei fabrici de pâine Lujerul din București, potrivit revistei Capital. Oscar Downstream a mai fost implicat în investiții imobiliare, printre acestea numărându-se și ansamblul rezidențial 21 Residence Politehnica, a cărui construcție a fost realizată de Petre Niculae, fost acționar al Oscar Downstream și dezvoltator al unor ansambluri precum 19th Residence și 20th Residence din Capitală. Deși în piața imobiliară se vorbește despre o posibilă relație de rudenie între cei doi, aceștia nu au confirmat niciodată acest lucru.
Zona Expoziției din Capitală va fi unul dintre cele mai fierbinți puncte de dezvoltare imobiliară din București, după ce mai mulți dezvoltatori de anvergură au început să cumpere terenuri în acest perimetru pentru a construi proiecte de birouri de zeci de mii de metri pătrați sau ansambluri rezidențiale de sute de apartamente. Potrivit estimărilor NewMoney, investițiile anunțate până acum în acest viitor centru de dezvoltare imobiliară se ridică la un total de 350-400 de milioane de euro.
Belgienii de la Atenor au anunțat că până la sfârșitul anului vor finaliza achiziția unui teren de 11.600 de metri pătrați în zona Expoziției–Piața Presei Libere, pe care vor construi spații office de 44.000 de metri pătrați. Totodată, compania Global Trade Center a cumpărat un teren de 15.000 de metri pătrați pe care vrea să construiască un proiect de birouri de 46.000 de metri pătrați, iar Portland Trust va ridica un centru de afaceri de 42.000 de metri pătrați.
Companiile mari transmit deja semnale că iau în considerare această zonă pentru a-și reloca sediile. Spre exemplu, olandezii de la ING Bank au semnat cu Portland Trust un contract de închiriere a 20.000 de metri pătrați din viitorul proiect de birouri Blue Rose Office Park din zona Bulevardului Expoziției. Contractul, unul dintre cele mai mari anunțate în ultima perioadă, presupune mutarea a 2.000 de angajați ai ING în viitoarele birouri, începând cu 2019.
Dacă investitorii imobiliari care au anunțat până acum proiecte de birouri în Expoziției sunt exclusiv străini, printre dezvoltatorii care au decis să cumpere terenuri pentru a ridica în această zonă proiecte rezidențiale se află și companii controlate de antreprenori români. Un prim exemplu, grupul Impact, controlat de Gheorghe Iaciu, care va investi câteva zeci de milioane de euro în construcția a 600 de apartamente.
Un altul, firma de dezvoltare DVD Residential Imobiliare – în spatele căreia se află proprietarul Mobexpert, Dan Șucu, și omul de afaceri Valentin Vișoiu, care controlează grupul de construcții Conarg – va ridica 800 de apartamente în zona Domenii, adiacentă viitorului centru de afaceri Expoziției, valoarea totală a proiectului ridicându-se la 100 de milioane de euro; bani din care 18 milioane de euro reprezintă costul aferent achiziţiei terenului pe care va fi dezvoltat ansamblul Arcadia Apartments Domenii.
Dintre dezvoltatorii străini, compania ungară Futureal se pregătește să ridice 400 de apartamente în aceeași zonă.
Sursă foto: NewMoney/Laszlo Raduly