Ştiri

Românul care conduce una dintre cele mai profitabile companii aeriene din lume, desemnat cel mai bun CEO al anului

Președintele și directorul executiv al Air Canada, românul Călin Rovinescu, a fost numit CEO-ul anului și strategul anului de către The Globe and Mail, scrie paginiromanesti.ca.

Este a doua oară când Călin Rovinescu a primit titlul de CEO-ul anului din partea celor de la The Globe and Mail.

Călin Rovinescu, CEO Air Canada din 2009

Călin Rovinescu ocupă funcția de președinte și director executiv al Air Canada de la 1 aprilie 2009. Rovinescu a reuşit să impresioneze prin eficientizarea activităţilor companiei. Acesta are un salariu anual de 11.115.000 de dolari canadieni, adică aproximativ 8,2 milioane de dolari.

Născut în Bucureşti în 1955, la vârsta de şase ani se mută la Montreal alături de familia sa, părinţii Ionel şi Adriana, dar şi sora sa Olivia. „Aveam două valize şi 200 de dolari. Niciunul dintre noi nu vorbea franceza sau engleza”, spunea Rovinescu într-un interviu acordat presei canadiene, potrivit Ziarului Financiar.

A făcut studii de drept la Universitatea din Ottawa pe care şi le-a completetat la Universitatea din Montreal. Timp de 20 de ani a lucrat în cadrul firmei de avocatură Stikeman Elliott, specializându-se în corporate finance, fuziuni şi achiziţii.

„Încă de la începutul carierei mele ca avocat, partenerii firmei mi-au acordat multe responsabilităţi. A fost un lucru care mi-a dat curaj, multă încredere de a încerca diferite strategii, de a-mi asuma riscuri, mereu calculate, dar şi de a-mi asuma răspunderea”, spune pentru ZF Călin Rovinescu.

NewMoney

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

2 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

2 zile ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

2 zile ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

2 zile ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

2 zile ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

2 zile ago

Acest website folosește cookies