Românii sunt tot mai puțin interesați să devină antreprenori

Gabriel Bucur 15/11/2016 | 17:16 Ştiri
Românii sunt tot mai puțin interesați să devină antreprenori

Antreprenoriatul va traversa o perioadă de dezvoltare, în următorii cinci ani, însă procentul românilor care vor să își deschidă o afacere a scăzut, în ultimul an, cu 5 puncte procentuale, până la 34%, reiese din ultimul raport AGER, realizat de Amway, una dintre cele mai mari companii din industria bunurilor de larg consum.

„Antreprenoriatul joacă un rol cheie atunci când vine vorba de transformarea și dezvoltarea viitoarelor economii europene. De aceea, este atât de importantă cercetarea continuă în acest domeniu”, este de părere Michael Meissner, director pentru Corporate Affairs în cadrul Amway Europe.

O abilitate de bază în dezvoltarea propriei afaceri stă în capacitatea de a căuta și de a găsi potențiali clienți. Potrivit studiului, 51% din respondenții europeni consideră confortabilă această sarcină, în timp ce 40% declară opusul.

Totodată, există o diferență importantă între atitudine și intenția concretă. Astfel, 47% din respondenții europeni și-au manifestat dorința de a deveni antreprenori, în timp ce doar 40% s-au declarat pregătiți pentru această provocare.

La nivel european, cel mai important semnal vine din partea generației „millenials”, adică tinerii născuți în anii ’80 și ’90. Aceștia sunt cei mai interesați să devină propriii lor șefi, mai mult decât orice alt grup de vârstă inclus în studiu, cu un procent de 61%.

Egalitatea între genuri este încă un subiect relevant în Europa, potrivit studiului AGER. Astfel, 76% din bărbaţii europeni au o atitudine pozitivă față de antreprenoriat, un procentaj puțin mai ridicat decât cel al femeilor, de 73%. Bărbații au obținut un scor mai bun și în ceea ce priveşte dorinţa de a începe propria afacere, 52%, față de 43% – proporția femeilor.

Printre gândurile care îi motivează pe europeni să pornească o afacere se numără independența de angajator și ideea de a fi propriul șef, împlinirea de sine și posibilitatea de a materializa propriile idei și obținerea unui al doilea venit.

Românii nu mai au elanul antreprenorial de acum un an

În România, 52% din respondenţi au o atitudine pozitivă faţă de antreprenoriat, un procent sub media europeană, de 74%, și sub cea globală, de 77%. Raportat la gen, studiul arată că 54% din barbați și 51% din femeile din România au o atitudine pozitivă față de antreprenoriat.

„Românii manifestă în continuare o atitudine în general pozitivă față de activitatea de antreprenoriat, această atitudine fiind mai pronunțată în rândul populației tinere și educate. Chiar și așa, intenția românilor de a-și dezvolta propria afacere rămâne mai mult o dorință, fiind mult mai scăzută față de media europeană sau de cea internațională. Potențialul antreprenorial rămâne în continuare mai ridicat pentru populația masculină, în grupa de vârstă de 35 – 49 ani și cu studii universitare”, precizează Carmen Păunescu, expertul academic pentru AGER 2016 în România.

În medie, 34% din respondenţii români şi-au manifestat dorința de a deveni antreprenori şi de a iniția o afacere, în scădere cu 5% faţă de situația din 2015, când 39% doreau o afacere proprie. De asemenea, 21% din românii care au răspuns sunt convinşi că posedă abilităţile necesare pentru a fonda o afacere, comparativ cu 24% în 2015. Totodată, 45% spun că nu vor renunţa la intenția de a avea o afacere proprie, chiar dacă familia şi prietenii îi vor descuraja, comparativ cu 51% în 2015.

Respondenţii cu studii universitare arată o mai mare dorinţă de a începe propria afacere – 45%, comparativ cu 31% din cei fără studii universitare.

Referitor la așteptările legate de antreprenoriat, rezultatele reflectă prioritățile românilor. 42% din români au optat pentru „independenţa faţă de un angajator, să fiu propriul şef”, 41% doresc „posibilitatea unui al doilea venit”, 26% au ca scop principal „propria împlinire şi posibilitatea de a-şi pune în practică ideile”, 19% vor „o mai bună compatibilitate între familie, timp liber şi carieră”, iar 13% vizează „să se întoarcă pe piaţa muncii, ca alternativă la şomaj”.

În legătură cu dezvoltarea antreprenoriatului în următorii cinci ani, 22% din români spun că își vor deschide cu certitudine o afacere, 29% cred că este probabil să fie antreprenori full-time sau part-time, în timp ce 23% spun că este puţin probabil să fie antreprenori.

Întrebați cum se simt în postura de a cauta şi a găsi clienţi pentru propria afacere, românii s-au arătat indecişi: 38% se simt confortabil să facă acest lucru, în timp ce 37% se simt inconfortabil.

 


FOTO: Mediafax

În șapte ani de jurnalism, a pendulat între domeniul sportiv și cel economic. A lucrat, printre altele, la Radio România Actualități și Adevărul Financiar. Acum, este coordonatorul online al proiectului NewMoney.